News Flash:

Zona Ciric a fost explorata de trimisii ministerului

9 Octombrie 2009
1046 Vizualizari | 0 Comentarii
Claudia Stoica
• Reprezentantii MDRL si ADRNE au vizitat amplasamentul din zona Ciric • Edilii se pregatesc pentru semnarea contractului de finantare • In zece zile, reprezentantii ministerului vor face un raport, dupa ce au vizitat amplasamentul si au verificat documentele din cadrul proiectului de modernizare • In maxim 30 zile, reprezentantii primariei vor primi finantarea pentru prima etapa de modernizare a zonei de agrement Ciric

In vederea semnarii contractului pentru finantarea modernizarii zonei de agrement Ciric, ieri, reprezentantii Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Est (ADRNE) si ai Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei (MDRL) au verificat zona Ciric pentru a intocmi un raport inainte de semnarea contractului de finantare. Astfel, o echipa formata din doua persoane a vizitat amplasamentul din Ciric, in timp ce alte trei verificau la primarie documentele legate de proiect. Reprezentantii ministerului vor trebui sa intocmeasca un raport in maxim zece zile. "Au vizitat amplasamentul in cursul acestei dimineti (ieri dimineata - n.r). Este o activitate standard inainte de semnarea contractului de finantare. In maxim 10 zile va fi realizat un raport, urmand ca peste 30 zile sa fie semnat contractul de finantare. Dupa semnarea acestuia, imediat vom organiza licitatia de executie a lucrarilor. In acest an nu vom demara lucrarile, ci de la inceputul anului viitor", a explicat Claudia Stoica, director adjunct Directia Programe si Servicii pentru Comunitate. Municipalitatea va primi finantare pentru prima etapa din cadrul proiectului, ce se refera la partea de infrastructura. Numai prima etapa are o valoare de 12 milioane Euro, din care partea municipalitatii este de 6 milioane Euro, insa 2 milioane Euro reprezinta TVA-ul care se ramburseaza. Mai exact, partea de infrastructura se refera la amenajarea unei piste pentru biciclisti, telescaun, teren de golf, alei pietonale, mobilier urban, platforma de colectare a deseurilor, doua piscine, dusuri, toalete, turn de supraveghere, zid de escalada, zone de picnic, teren de sport multifunctional, debarcader, pontoane, lista putand continua. Daca vor fi parcurse si urmatoarele etape, cea de investitii in mediu si de realizare a parcului Ciric, modernizarea zonei va costa 32 milioane Euro.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2545 (s) | 22 queries | Mysql time :0.144715 (s)

loading...