News Flash:

Zona Fortus devine punct de dezvoltare

6 Aprilie 2007
1225 Vizualizari | 0 Comentarii
Olandezii de la Haute Europe, fosta Haute Finance, firma care se ocupa de realizarea unei strategii privind dezvoltarea municipiului, vor veni la Iasi in perioada 19-20 aprilie. Acestia vor elabora o strategie axata pe cinci domenii: economie, social, mediu, infrastructura si urbanism. "Am avut pana acum alte trei intalniri. Prima a fost pe data de 7 martie, atunci cand am semnat contractul cu ei. A urmat o vizita intre 20 si 22 martie; atunci au discutat cu reprezentanti de la Asociatia Zona Metropolitana Iasi, de la Asociatia Oamenilor de Afaceri si de la Agentia de Dezvoltare Nord-Est. Pe 28-30 martie, cei la Haute Europe au avut discutii cu specialisti pe domeniile economic si urbanism. In acest sens s-au intalnit cu specialistii primariei de la urbanism si investitii. Au cerut sa vada care au fost investitiile majore in ultimii cinci ani. De asemenea, au avut intalniri cu Constantin Ciobanu, directorul executiv general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri, si cu alte persoane care au un cuvant important de spus atunci cand vine vorba de intreprinderile mici si mijlocii", a declarat Cosmin Coman, seful Directiei de Strategii din cadrul Primariei Municipiului Iasi. Acesta a adaugat ca la ultima vizita reprezentantii Haute Europe au vizitat si zona Fortus, care ar putea deveni un viitor punct de dezvoltare.

Pentru elaborarea strategiei, Haute Europe vrea sa cunoasca specificitatile zonale. "Puteau foarte bine sa trimita o strategie printr-un e-mail, insa ei vor sa cunoasca si specificitatile zonei. De aceea, pe data de 19 aprilie va fi organizata o masa rotunda la care, pe langa strategii din Olanda, vor participa circa o suta de persoane care au rol important la nivelul orasului, din domeniile amintite mai sus", a mai adaugat Cosmin Coman. Strategia trebuie sa fie gata in termen de sase luni de la semnarea contractului. Valoarea acestuia se ridica la valoarea de 210.000 Euro, fara TVA, ceea ce inseamna peste opt miliarde lei.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1506 (s) | 22 queries | Mysql time :0.036781 (s)