Dincolo de multiplele sale implicații pe toate planurile, pandemia de coronavirus constituie și o perioadă de reflecție pentru fiecare dintre noi. Schimbarea bruscă și radicală a modului nostru de viață, coroborată cu pericolul real pe care pare să-l reprezinte acest coronavirus nou (!), ne-au așezat, metaforic vorbind, cu spatele la zid și ne determină să ne reevaluăm optica și prioritățile, ca societate și ca indivizi.
Este un lucru știut că toate viețuitoarele dintr-o anumită specie se adună laolaltă în fața unui pericol pentru a-și uni forțele și resursele și pentru a minimiza pierderile. Vorba aia, unde-s doi, puterea crește. Rămâne de văzut dacă această regulă naturală, dictată de unul dintre cele două instincte fundamentale comune regnului animal, este valabilă și în cazul oamenilor.
Având în vedere faptul că, împotriva oricărui demers logic, conștiința de sine, care este principalul nostru atu, se transformă, de cele mai multe ori, în cea mai parșivă formă de rivalitate interumană, aș înclina să cred că pandemia de coronavirus va scoate în evidență mai mult răutatea oamenilor decât empatia acestora.
Nu este doar un feeling personal, cum spun saxonii ci rezultatul unor observații involuntare, al căror obiect este lumea largă, în toată diversitatea formelor ei de manifestare. Apariția pandemiei a reaprins în unii dintre semenii noștri, care-și spun întreprinzători privați, lăcomia care-i mână în viață de la naștere. Astfel, a explodat prețul măștilor chirurgicale și al mănușilor de protecție, într-o perioadă în care fabricanții ar fi trebuit să le distribuie gratuit, lipsa lor fiind letală pentru anumite categorii de persoane.
În alte timpuri, mai ales pe timp de război, vânzarea la suprapreț a produselor strict necesare populației era considerată speculă și era pedepsită ca atare, uneori cu pedeapsa supremă. Acele vremuri au trecut, valorile morale fundamentale și-au schimbat ordinea, trăim în era digitală iar asta, ca să-l parafrazăm pe Mircea Badea, ne ocupă tot timpul! Singurul lucru care a rămas de formulat este o întrebare: ce contează mai mult, impresia fiecăruia dintre noi că reprezentăm buricul Pământului sau buricul Pământului însuși, care-o fi acela!
Dan DEGERATU