Prima pagină » Cancan » Această băutură ne hidratează mai bine decât apa! Despre ce este vorba
Această băutură ne hidratează mai bine decât apa! Despre ce este vorba

Această băutură ne hidratează mai bine decât apa! Despre ce este vorba

29 iun. 2025, 13:20,
Redacția BZI în Cancan

Vara, hidratarea este cheia principală pentru a putea face față zilelor toride. Specialiștii ne îndeamnă să consumăm cât mai multă apă, și să evităm băuturile dulci, carbogazoase, dar și alcoolul pentru a nu ne deshidrata. Deși apa joacă un rol important în viata noastră, nu este băutura care ne poate hidrata cel mai corect.
Potrivit unui studiu realizat de Universitatea St. Andrews din Scoția, apa nu este cea mai eficientă băutură pentru hidratare pe termen lung. Cercetătorii au analizat răspunsul de hidratare al mai multor băuturi și au descoperit că lichidele cu o compoziție nutritivă ușor mai complexă, precum laptele sau soluțiile orale de rehidratare, sunt chiar mai bune decât apa simplă în menținerea unei hidratări de durată.

Motivul

Volumul și compoziția băuturii. Lichidele care conțin zaharuri în cantități mici, grăsimi sau proteine încetinesc golirea stomacului și contribuie la o hidratare mai eficientă. În plus, laptele conține sodiu, care ajută la retenția apei în organism și reduce cantitatea de urină eliminată.

„Electroliții, precum sodiul și potasiul, ajută la o hidratare mai eficientă, în timp ce caloriile încetinesc eliminarea lichidelor din corp”, explică nutriționista Melissa Majumdar, citată de CNN.

Studiul subliniază că apa rămâne o alegere excelentă, mai ales pentru hidratarea zilnică. Este esențială pentru detoxifiere, sănătatea pielii, articulații și funcționarea corectă a organelor. Cu toate acestea, pentru sportivi sau persoanele expuse la căldură extremă, băuturile cu electroliți sau laptele pot fi alegeri mai eficiente.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2025
25 decembrie 2025