Prima pagină » Economic Local » Acțiune de informare a producătorilor din Comuna Moşna, Iaşi

Acțiune de informare a producătorilor din Comuna Moşna, Iaşi

09 mart. 2023, 12:15,
în Economic Local

Consilierii Direcției pentru Agricultură Județene Iași au continuat acțiunile de informare, în Comuna Moșna, Iaşi.  La întâlnirea organizată și cu sprijinul autorităților locale au participat apicultori, legumicultori, crescători de animale dornici să afle informații noi, dar să își expună și problemele pe care le întâmpină în activitățile lor de zi cu zi.

Temele abordate în cadrul întâlnirii au fost despre implementarea programelor aprobate de MADR, și anume Programul „Tomata”, dar și despre ajutorul de stat pentru susținerea creșterii bovinelor.

De asemenea cei prezenți au fost informați și despre cursurile de formare profesională și de instruire organizate de Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, cursurile organizate de Agenția FItosanitară, aplicarea dispozițiilor prevăzute în amejamentul pastoral.

La invitația fermierilor prezenți la întâlnire am fost și am vizitat platforma de depozitare a gunoiului de grajd, unde discuțiile au continuat cu cei prezenți pe teme ca ecocondiționalitate, nitrați și nitriți.

Acțiunile de informare vor continua în următoarea perioadă și în alte comune din județul Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2025
25 decembrie 2025