Actualitate

Cum a petrecut Andreea Esca Paștele catolic: Ce surpriză le-a făcut prezentatoarea TV – FOTO

Publicat: 01 apr. 2024
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Cum a petrecut Andreea Esca Paștele catolic Ce surpriză le-a făcut prezentatoarea TV - FOTO
Andreea Esca a petrecut, alături de familia ei, Paștele catolic

Andreea Esca a petrecut, alături de familia ei, Paștele catolic. Anul acesta, prezentatoarea a decis să nu mai celebreze Învierea Domnului acasă, ci la Sighișoara. Dacă în alți ani obișnuia să serbeze Paștele catolic acasă sau în Franța, la familia soțului ei, Andreea Esca a organizat anul acesta o escapadă în familie.

Cum a petrecut Andreea Esca Paștele catolic

Prezentatoarea Tv, Andreea Esca, soțul ei Alexandre Eram, băiatul lor Aris și fiica Alexia însoțită de iubitul ei, Mario Fresh, au plecat sâmbătă spre Sighișoara, acolo unde au și înnoptat. La miezul nopții au sărbătorit Învierea Domnului, au luat Lumină, după cum e tradiția, iar apoi au mers la cazare. La prima oră a dimineții s-au trezit, au ciocnit ouă roșii, iar apoi tinerii au avut parte de o surpriză.

Părinții le-au ascuns ouă de ciocolată prin grădină, iar ei au pornit în căutarea lor. Alexia Eram a fost cea care a strâns cele mai multe dulciuri, pe locul doi fiind Aris Eram, iar apoi Mario Fresh.

„Copiii care rămân copii”, a transmis Andreea Esca, ce a filmat toate momentele speciale petrecute alături de familia ei, de Paștele Catolic.

Fiica ei s-a bucurat nespus de vânătoarea de ouă, dar mai ales că ea a ieșit învingătoare.

Copiii Andreei Esca sunt catolici

În vârstă de 51 de ani, Andreea Esca este cea mai cunoscută, apreciată și longevivă prezentatoare de știri din România. Dincolo de meseria ei, vedeta e căsătorită cu Alexandre Eram, care e om de afaceri, alături de care are doi copii, pe Alexia și pe Aris.

În urmă cu ani buni, pentru a se căsători, Andreea Esca a făcut o schimbare majoră în ceea ce privește religia ei. Andreea Esca a vorbit despre religia ei alături de Francisc Doboș, care este preot și purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București.

Când s-a căsătorit cu Alexandre Eram, Andreea Esca a devenit catolică. Tot catolici sunt și copiii lor.

„Eu sunt o catolică pârâtă pentru că sunt botezată ortodox și recunosc, merg în continuare la biserica ortodoxă, am niște sfinți ortodocși în care cred și rămân acolo, în sufletul meu, dar am trecut la romano-catolici atunci când m-am măritat pentru că nu puteam altfel să facem căsătoria rămânând fiecare așa, de fapt așa era atunci, am înțeles că se poate, că unele biserici acceptă, altele nu. Noi nu am avut această șansă să fim acceptați“, a spus Andreea Esca.

Cunoscuta prezentatoare TV a precizat că tatăl copiilor este greco-catolic.

„În 2000 ne-am căsătorit, deci iată, 24 de ani se fac imediat. Și atunci am trecut la romano-catolici ca să mă căsătoresc cu Alex, care este botezat romano-catolic. Copiii sunt și ei romano-catolici. Tata e greco-catolic, totul e complicat. În Ardeal erau greco-catolici până în 1948 când au zis comuniștii că toată lumea trece la ortodocși obligatoriu. Și după Revoluție s-a întors la biserica lui, la greco-catolici”, a spus Andreea Esca, ce a petrecut Paștele catolic alături de familie.

Comentarii
Adauga un comentariu