Local

Deputatul Camelia Gavrilă: „În momente de criză se testează competența guvernanților!”

Publicat: 27 mart. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Deputatul Camelia Gavrilă În momente de criză se testează competența guvernanților
1

Deputatul Camelia Gavrilă a declarat că în aceste momente de criză se testează competența guvernanților. Declarația vine imediat după ce ministrul Sănătății, Victor Costache și-a dat demisia.

„Demisia ministrului sănătății Victor Costache confirmă votul de neîncredere acordat în comisiile parlamentare de specialitate și deschide astăzi perspectiva clară și neliniștitoare a derivei guvernamentale actuale, printr-un gest care descumpănește și invită la reflecție.

Dificultatea de a gestiona o situație gravă, inexistența unor echipe de suport eficiente, absența soluțiilor, tensiuni politice de interior, teama în fața neprevăzutului – orice explicație este posibilă. Dacă în ordine umană putem înțelege ezitările doctorului Victor Costache, dificultățile de a eficientiza, în condiții de criză majoră, un sistem complex, de multe ori imperfect, în schimb în plan guvernamental și politic evenimentul este grav.

Populației i se transmite astfel un mesaj de incertitudine, de inabilitate a managementului medical, de sincope strategice naționale. De aceea eu nu voi rămâne nicicum în logica unui politician din partidul principal de opoziție, prin fireasca abordare critică și severă, ci îmi exprim și regretul pentru situația creată, pentru faptul că un specialist bun, cu un parcurs profesional onorant a fost împins spre o demnitate pentru care nu era pregătit. Iar PNL trebuie să ia măsuri urgente pentru gestionarea sistemului medical, pentru asigurarea cu echipamente, materiale, dezinfectanți și medicație adecvată, pentru a readuce încrederea cetățenilor că țara lor are soluții.

Trebuie să știm că România își poate susține oamenii chiar și în acest grav context epidemiologic… sau poate Partidul Național Liberal recunoaște că nu reușește, că este prea mult pentru competența miniștrilor propuși… Dincolo de analize și demisii, de miniștri inabili și decizii controversate, de amânări nepermise, timpul se precipită și se întinde amenințător pericolul unei maladii necunoscute, agresive, o maladie în multe cazuri letală și distructivă.”, a declarat Camelia Gavrilă.

Comments are closed.

Adauga un comentariu