Ca moldoveni, cunoaștem cu toții potențialul uriaș pe care regiunea noastră îl are și care, dacă este susținut corect și eficient, poate fi o adevărată locomotivă pentru întreaga economie a României. La fel, știm cu toții că, pentru prea mult timp, în ciuda apelurilor și demersurilor repetate ale multora dintre noi, reprezentanții dumneavoastră, Moldova și moldovenii au fost mereu lăsați ultimii în orice investiție și privați astfel de șansa la dezvoltare.
După ani de uitare și omiteri nepermise, odată cu asumarea guvernării, alături de toți colegii mei social democrați, iată că se demonstrează că adevăratele obiective de dezvoltare au prioritate și se transpun în realitate pentru ca Iașul și regiunea Moldovei să beneficieze de susținerea și recunoașterea de care au nevoie pentru a se dezvolta și pentru a-și recăpăta statutul economic, social și istoric binemeritat. Iar această prioritate se traduce prin următoarele acțiuni pe care le-am inițiat, ne-am angajat să le concretizăm și pe care, ca și până acum, pun accent în toate demersurile mele ca reprezentantul dumneavoastră în Camera Deputaților:
1. Modernizarea infrastructurii din Moldova, atât de mult rămasă în urmă față de infrastructura din restul țării- obiectiv major din Programul de Investiții al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, care beneficiază de investiții în valoare 16,7 miliarde de euro, fără TVA, destinate în următorii 10 ani atât pentru infrastructura rutieră, cât și pentru cea feroviară și aeriană.
2. Transformarea Iașului în placă turnantă între Estul și Vestul Europei prin dezvoltarea infrastructurii de transport mărfuri, pe modurile de transport feroviar, rutier și aerian, obiectiv pe care l-am solicitat și care a fost inclus în Programul de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare și transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători și marfă.
3. Atragerea fondurilor prevăzute pentru autoritățile publice locale ieșene prin Planul Național de Redresare și Reziliență și fondurile structurale, destinate investițiilor pentru dezvoltarea locală și comunitară și sistemului public de sănătate și educație.
4. Optimizarea și creșterea numărului de scheme de ajutor de stat destinate sprijinirii IMM-urilor pentru asigurarea stabilității economiei locale și a locurilor de muncă și încurajarea investițiilor și dezvoltarea pieței muncii din întreaga regiune a Moldovei.
5. Consolidarea programelor de susținere, protejare și promovare a producătorilor și produselor locale.
6. Asigurarea unui sistem stabil și predictbil privind regimul subvențiilor și programele destinate agricultorilor.
7. Continuarea și creșterea eficienței măsurilor socio-economice și fiscale de protecție și sprijin pentru angajați, pensionari și categoriile socio-economice defavorizate ale regiunii noastre.
Atunci când vorbim de Iași, vorbim de acea esență profundă a ceea ce românii și întreaga Românie au însemnat, înseamnă și vor continua să însemne. Este timpul să ne recăpătăm locul pe care îl merităm. Iar pentru aceasta, avem o singură cale: prioritate la dezvoltare!”, a transmis deputat al județului Iași Vasile Toma.