Este doliu în lumea show-bizz-ului, după ce comediantul Bun Hay Mean a murit după ce a căzut de pe o clădire, de la etajul opt, la Paris. Comediantul suferea de probleme de sănătate mintală.
A murit după ce a căzut de pe o clădire!
Iubitorii de glume sunt în doliu, după ce un comediant celebru a murit. A căzut de la etajul opt al unei clădiri din Paris și suferise anterior de probleme de sănătate mintală. A fost și spitalizat recent și trecea printr-un proces de recuperare.
Comediantul Bun Hay Mean, cunoscut ca „Chinois Marrant”, a fost găsit mort în Paris. În vârstă de doar 43 de ani, el a căzut de la etajul opt al unei clădiri din Paris. Martorii au sunat la autorități, însă nu s-a mai putut face nimic pentru îndrăgitul artist.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care comediantul a murit. Se ia în considerare inclusiv posibilitatea unei sinucideri, mai ales că acesta fusese recent spitalizat cu probleme de sănătate mintală, potrivit nationalworld.com.
Originar din Brodeaux și fost informatician, Bun Hay Mean a decis să lase în urmă posibilitatea unei cariere stabile pentru a-și fructifica talentul nativ de a spune glume. A cucerit milioane de oameni, devenind unul dintre cei mai apreciați artiști de stand-up din Franța.
Bun Hay Mean avea probleme de sănătate mintală
Deși a cunoscut succesul, Bun Hay Mean a trecut și prin momente mai puțin plăcute. În timp ce aplauzele publicului îi încălzeau sufletul, corpul său a suportat zeci de nopți în frig, la marginea Parisului, fără un acoperiș deasupra capului.
Comediantului nu i-a fost ușor să trăiască această viață paradoxală, iar totul și-a pus amprenta asupra sănătății sale mintale. Chiar el a recunoscut, într-un interviu acordat în 2017, că a suferit mai multe traume.
În timpul celui de-al treilea turneu al său, „Kill Bun”, nume inspirat de filmul lui Quentin Tarantino, Bun Hay Mean a fost internat în La Réunion cu probleme de sănătate și fragilitate emoțională pentru care urma un tratament. A și abordat în timpul spectacolelor sale teme legate de sănătatea mintală și procesul său de recuperare.
Comediantul nu a stârnit reacții pozitive în rândul publicului doar pe scenă, ci și pe marele ecran. El a jucat în mai multe filme, inclusiv în Astérix & Obélix: L’Empire du Milieu (2023).
Născut pe 29 noiembrie 1981 în Lormont, Gironde, Bun Hay Mean era de origine chineză și cambodgiană. A crescut în suburbiile orașului Bordeaux, unde a dezvoltat o pasiune timpurie pentru stand-up comedy. După ce a absolvit cu o licență în informatică, a decis la vârsta de 24 de ani să lase totul în urmă și să se dedice comediei la Paris. În ciuda unui început dificil, marcat de perioade de nesiguranță, a perseverat și în cele din urmă s-a alăturat Jamel Comedy Club în 2014, eveniment care i-a lansat cu adevărat cariera.
Acum, este doliu în lumea show-bizz-ului, după ce comediantul Bun Hay Mean a murit după ce a căzut de pe o clădire, de la etajul opt, la Paris.