Local

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Iași a prezentat stadiul realizării sistemelor de alimentare și canalizare a apelor în județul Iași

Publicat: 15 iul. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Garda Națională de Mediu  Comisariatul Județean Iași a prezentat stadiul realizării sistemelor de alimentare și canalizare a apelor în județul Iași
Sursa foto: Costel Alexe/ Facebook

Joi, 15 iulie, a avut loc o nouă ședință a Colegiului Prefectural, în sistem videoconferință, în care Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Iași a prezentat stadiul realizării sistemelor de alimentare și canalizare a apelor în județul Iași.

„Astăzi a avut loc o nouă ședință a Colegiului Prefectural, în sistem videoconferință, în care Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Iași a prezentat stadiul realizării sistemelor de alimentare și canalizare a apelor în județul Iași.

 În Județul Iași, administrarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare și a stațiilor de epurare sunt realizate de Apavital SA.
 În 77 de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) sunt realizate sisteme de alimentare cu apă (108.020 de branșamente realizate).
 În 53 de UAT-uri sunt realizate rețele de canalizare (38.388 de racorduri realizate).
 Sunt realizate 47 de stații de epurare pentru 40 de UAT-uri și 30 dintre acestea sunt puse în funcțiune; restul de 17 au puțini locuitori racordați la rețelele de canalizare a apelor uzate, iar debitele sunt foarte reduse.
 În perioada 2014 – 2021 Garda de Mediu a efectual 572 acțiuni de control la aceste obiective și a aplicat 45 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 689.000 lei.

Scopurile urmărite în continuare sunt:

• Extinderea rețelelor de alimentare cu apă / canalizare cu includerea în proiecte a căminelor de racord către utilizatorii de apă / canalizare;
• Exploatarea corespunzătoare a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare în așa fel încât să fie redusă posibilitatea descărcării de ape uzate impurificate pe sol sau în cursurile de apă;
• Creșterea procentului de racordare a utilizatorilor la rețelele de canalizare (procentul actual este de 35%).”, a precizat Marian Grigoraș, prefectul județului Iași.

Costel Alexe: „La Iași avem în implementare unul dintre cele mai mari proiecte de investiții din țară”

Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a declarat că la Iași este în implementare unul dintre cele mai mari proiecte de investiții din țară, cu o valoare de peste 509 milioane de euro, prin care ApaVital va realiza lucrări de infrastructură de alimentare cu apă potabilă, colectare și epurare a apelor uzate în 41 de UAT-uri din județul Iași și încă 4 UAT-uri din județul Neamț.

„Am participat la întâlnirea de lucru organizată de Asociația Română a Apei prin Comitetul Teritorial Moldova, cu reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru a discuta despre procesul de absorbție a fondurilor europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

La Iași avem în implementare unul dintre cele mai mari proiecte de investiții din țară, cu o valoare de peste 509 milioane de euro, prin care ApaVital va realiza lucrări de infrastructură de alimentare cu apă potabilă, colectare și epurare a apelor uzate în 41 de UAT-uri din județul Iași și încă 4 UAT-uri din județul Neamț.

Pot să spun că mă bucură mult că avem parte de astfel de întâlniri aici la Iași și că județul nostru devine un pol de discuții și dezbateri privind oportunitățile pe care le avem de a atrage fonduri și de a implementa cât mai multe proiecte pentru comunitatea noastră.
Îi felicit pe organizatori pentru eveniment și mai ales pentru atitudinea constructivă față de necesitatea de a investi în Iași.”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Comments are closed.

Adauga un comentariu