Prima pagină » Local » Îngrijorare la Clinica de Hematologie din Iași. Numărul pacienților cu hemoragii severe a crescut alarmant în ultima lună. O femeie a ajuns la spital cu zero trombocite, la limita dintre viață și moarte
Îngrijorare la Clinica de Hematologie din Iași. Numărul pacienților cu hemoragii severe a crescut alarmant în ultima lună. O femeie a ajuns la spital cu zero trombocite, la limita dintre viață și moarte

Îngrijorare la Clinica de Hematologie din Iași. Numărul pacienților cu hemoragii severe a crescut alarmant în ultima lună. O femeie a ajuns la spital cu zero trombocite, la limita dintre viață și moarte

07 ian. 2022, 02:00,
Andreea Pădurescu în Local

Sute de pacienți au ajuns în stare extrem de gravă în Clinica de Hematologie din Iași! Medicii avertizează că situația s-a înrăutățit la începutul iernii și după postul Crăciunului, unii pacienți ajungând la spital la limita dintre viață și moarte. Un caz deosebit a fost cel al unei femei care a ajuns la spitalul din Iași cu zero trombocite

A „explodat” numărul cazurilor hematologice foarte grave în Iași! Medicii ieșeni sunt în alertă după ce, la Clinica de Hematologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon”, din Iași, au ajuns sute de pacienți în stare gravă. De exemplu, au fost cazuri în rândul tinerilor care au ajuns cu o anemie severă după ce au ținut post.

„În perioada Sărbătorilor de iarnă și imediat după acestea, în Clinica de Hematologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe «Sf. Spiridon», din Iași, numărul pacienților ce reprezentau urgențe medicale a fost în continuă creștere. Unii dintre ei au prezentat risc vital, iar alți pacienți au fost cei aflați în evidența clinicii cu afecțiuni cronice, care au prezentat accentuarea severă a bolii hematologice de bază. S-au prezentat și pacienți cu sindrom anemic sever, care au necesitat tratament transfuzional”, a declarat conf. dr. Oana Bădulescu, șefa Secției de Hematologie, din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon”, din Iași.

Conf. dr. Oana Bădulescu: „Pacienta avea zero trombocite și un risc vital major!”

Cel mai grav caz din această perioadă a fost cel al unei femei în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a ajuns prin transfer la Iași. Medicii au rămas uimiți când au văzut numărul foarte scăzut al valorilor de hemoglobină și trombocite. Trebuie precizat că aceasta prezenta risc vital, dar a fost reechilibrată hemodinamic, iar starea sa este în continuare sub semnul întrebării.

„Unele dintre cele mai grave cazuri au fost trombocitopeniile severe, ceea ce înseamnă un număr foarte mic de trombocite, cu sângerări și care au fost extrem de greu de echilibrat hemodinamic. De menționat sunt și pacienții cu aplazii medulare, sindrom mielo-displazic, anemii hemolitice, trombocitopenii imuno-cronice, care au necesitat tratament de substituție cu sânge și masă trombocitară. În acest sens, dorim să prezentăm cazul unei paciente de aproximativ 50 de ani care a venit cu sindrom anemic sever, cu hemoglobină de 4 grame la sută și trombocitopenie severă, cu zero trombocite (celule care contribuie la coagularea sângelui). Aceste valori au fost extrem de mici, prezentând fenomene hemoragice majore, cu risc vital. Pacienta a fost reechilibrată în urma tratamentului transfuzional multiplu”, a precizat conf. dr. Oana Bădulescu.

Peste 250 de internări, în decembrie 2021

În luna decembrie 2021, în Clinica de Hematologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon”, din Iași, au fost peste 250 de internări de zi, iar numărul se menține crescut și în luna ianuarie 2022. Medicii au precizat că, în toată această perioadă supraaglomerată, numărul pacienților infectați cu Covid-19 a fost unul extrem de mic, dar au existat persoane cu afecțiuni hematologice declanșate de această afecțiune.

„Pentru spitalizarea de zi, adresabilitatea pacienților a fost extrem de crescută pe parcursul lunii decembrie 2021 și începutul lui ianuarie 2022. Numărul internărilor de zi a depășit cifra de 250 în decembrie 2021, iar, de la începutul lunii ianuarie 2022, rata adresabilității a depășit media obișnuită. Au fost inclusiv pacienți care figurează în programul național de sănătate”, a adăugat conf. dr. Oana Bădulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *