Prima pagină » Local » Petru Movilă, preşedintele PMP Iaşi: „Au furat din banii românilor!”
Petru Movilă, preşedintele PMP Iaşi:

Petru Movilă, preşedintele PMP Iaşi: „Au furat din banii românilor!”

16 feb. 2023, 17:13,
în Local

Petru Movilă, preşedintele Partidului Mişcarea Populară Iaşi, a transmis astăzi, 16 februarie 2023 că vina pentru tot acest scandal în care este implicat OMV Petrom este statul român.

„Au furat din banii românilor!

Atunci când faci legi proaste cu bună ştiinţă, când întârzii aplicarea unor prevederi legislative şi tragi de timp în folosul unora, toate aceste acţiuni nu înseamnă decât un singur lucru: furt din banii românilor!

În 2022, din taxe şi dividende, statul român a încasat de la OMV aproximativ 20 miliarde lei, adică 4,1 miliarde Euro. La fel de istorică precum profitul lor, a fost şi suma câştigată de stat. Deci, sintetizat, statul a adunat 20 miliarde lei şi OMV a avut un profit de 10 miliarde. De ce? Pentru că românii au plătit combustibili mai scumpi.

Putea statul să împiedice majorarea preţurilor la carburanţi? Da.

Mai încasa atâţia bani la buget? Nu.

În tot acest an spectaculos pentru stat şi OMV, guvernanţii noştri au avut un singur mesaj pentru români, unul care a promovat austeritatea. Noi am strâns cureaua, aşa cum ni s-a spus, fortaţi de scumpirile record, iar OMV şi statul român şi-au deschis larg puşculiţele. Noi, în schimb, am primit o subvenţie de 50 lei la litru.

Taxa de solidaritate pe care OMV nu o plăteşte nu a fost o întâmplare. Ci o înţelegere mafiotă”, a spus Petru Movilă

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Comments are closed.

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 septembrie 2026
17 septembrie 2026
Articole similare
Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
02:00
FOTO Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
02:00
FOTO Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
02:00
FOTO Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
02:00
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
02:00
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
02:00
FOTO O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
02:00
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
02:00
FOTO Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
02:00
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr
02:00
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr