Petru Movilă, președintele Partidului Mișcarea Populară Iași, a transmis un mesaj cu privire la faptul că este necesară implicare politicienilor și a tuturor autorităților competente în problema construcției Autostrăzii A8
„Este imperios necesară implicarea politicienilor și a tuturor autorităților competente în problema Autostrăzii A8, dar nu avem nevoie de declarații goale, așa cum am văzut zilele astea, ci de o implicare concretă. Este momentul ca toate orgoliile să fie lăsate deoparte și toată lumea să își dea mâna pentru ca această investiție să prindă contur. E un lucru pe care îl spun cel puțin din momentul în care am inițiat legea privind construcția autostrăzii.
Mă suprinde faptul că sunt unii politicieni care cât timp s-au aflat la guvernare nu au făcut nimic pentru acest proiect, dar care, astăzi, nu ezită să iasă în spațiul public pomenind acest subiect. În calitate de inițiator al legii pentru Autostrada A8, în calitate de city manager al Municipiului Iași, reiterez faptul că acest obiectiv esențial pentru dezvoltarea regiunii trebuie susținut cu toată răspunderea”, a declarat Petru Movilă.