Prima pagină » Editorial » Victor Ponta, din nou în rol de cal troian
Victor Ponta, din nou în rol de cal troian

Victor Ponta, din nou în rol de cal troian

23 mai 2025, 11:09,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Proiectul lui Victor Ponta de a sta la pândă, de a băga bățul prin gard și de a exploata eșecul PSD pentru a prelua conducerea partidului se conturează din ce în ce mai evident. Am anunțat acest scenariu încă din momentul în care, tam-nesam, fără a fi susținut de niciun partid, Victor Ponta s-a vopsit în suveranist, renunțând la masca social-democrată și a anunțat că va participa în competiția prezidențială. A negat cu vehemență care era, până la urmă, intenția sa reală, iar acum conspiratul s-a deconspirat.

Era evident că Victor Ponta, oricât ar fi fost împins de la spate de tandemul Ghiță-Coldea, refăcut relativ recent, nu ar fi avut cum să intre în finala prezidențialelor și cu atât mai puțin să le câștige. Au fost mulți care au alergat după fentă, inclusiv prieteni de-ai mei, și au fost și suveraniști autentici care s-au lăsat înșelați de suveranistul vopsit. În cele din urmă, însă, adevărul a ieșit la iveală. Victor Ponta nu a avut, într-adevăr, nicio șansă de a ajunge în turul doi de scrutin. În schimb, intrând în această competiție și susținut de o televiziune, de alte televiziuni care cochetau în mod iresponsabil cu el, de structuri ale statului subteran, dar și de foști colegi din PSD, a reușit să smulgă din electoratul social-democraților fix numărul necesar pentru ca domnul Crin Antonescu să intre în cel de-al doilea tur de scrutin. În paralel, păcălind câțiva suveraniști, a mai redus puțin din aplombul lui George Simion.

Maurul și-a făcut datoria în alegerile fraudate care tocmai s-au încheiat, dar nu este lăsat să moară. Funcționează în continuare în poziția de cal troian, cu o nouă misiune. Așa cum era de prevăzut și cum eu, unul, am anunțat în analizele mele, în oricare dintre variante, Marcel Ciolacu urma să demisioneze. Una era, însă, să demisioneze după ce, în prealabil, ar fi asigurat victoria candidatului coaliției, adică a lui Crin Antonescu, și alta e să se fi extras din arenă nu sub scut, ci pe scut. În condițiile date, șacalii dau târcoale pentru a prelua conducerea partidului. Iar unul dintre cei mai perverși șacali de acest fel este Victor Ponta, care, din nou, își schimbă fața – niciodată uninforma – și redevine, vezi Doamne, social-democrat. Bagă bățul prin gard, anunțând sus și tare că intenționează să preia președinția partidului cu cel mai mare bazin electoral, partid pe care l-a abandonat și l-a trădat în trecut. La fel cum, ulterior, a procedat și cu Călin Popescu-Tăriceanu în alianța la care l-a momit pe acesta.

Din nou, Victor Ponta minte. Știe foarte bine că nu va putea să-și atingă acest obiectiv anunțat. Dar funcționează în rol de cal troian. Scopul său real, dictat de gruparea Florian Coldea și de fel de fel de iresponsabili, activi sau în rezervă, din Serviciul de Informații Externe, din care a făcut sau poate chiar mai face parte, în calitate de ofițer acoperit, este, de fapt, să slăbească suficient de mult rândurile social-democraților, astfel încât să aibă un cuvânt de spus în desemnarea unor oameni din viitoarea echipă de conducere sau, mai degrabă, să încerce să rupă partidul, încropindu-și o formațiune politică cu ajutorul căreia să se poată lipi la putere alături de Nicușor Dan, pe care l-a ajutat implicit sau chiar explicit, în timp ce declara contrariul.
Jalnică, această creatură politică, trădător prin vocație, aranjor a fel de fel de combinații cel puțin suspecte și care continuă, provocând scârbă în stânga și în dreapta, să joace în bolnavul peisaj politic românesc.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 ianuarie 2026
01 ianuarie 2026