Prima pagină » Economic Local » 100 de bătrâni vulnerabili au primit bucuria Sărbătorilor Pascale de la voluntarii Fundației “Antibiotice Știință și Suflet”

100 de bătrâni vulnerabili au primit bucuria Sărbătorilor Pascale de la voluntarii Fundației “Antibiotice Știință și Suflet”

12 apr. 2023, 13:14,
în Economic Local

În această săptămână, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Fundația “Antibiotice Știință și Suflet” a companiei Antibiotice, continuă tradiția campaniilor sociale desfășurate în cadrul proiectului “Puterea faptei” oferind ajutor consistent persoanelor vârsnice, neajutorate, cu posibilități financiare reduse.

Un număr de 50 de persoane vârstnice, din municipiul Iași și comuna Miroslava, au primit din partea Fundației pachete cu alimente de primă necesitate dar și produse tradiționale de Paște: ouă roșii, cozonac, pască, drob, ulei, făină, orez, legume, fructe, produse de igienă și alte produse alimentare.

De asemenea, în cadrul programului “Respect pentru înaintași”, inițiat în perioada pandemiei (2020), al cărui beneficiari sunt foști angajați ai Antibiotice, actual pensionari cu vârstă înaintată și cu o stare de sănătate precară, Fundația a oferit, cu ocazia sărbătorilor, ajutor pentru 50 de persoane care au lucrat “o viață” în Antibiotice. Această inițiativă reprezintă un gest de mulțumire și recunoștință adresat celor care au contribuit de-a lungul timpului la succesul companiei Antibiotice și au transmis cunoașterea lor generațiilor ce au urmat.

“Avem un respect deosebit pentru seniori și întotdeauna am considerat că este o datorie a noastră, a generațiilor de astăzi, să devenim un suport pentru persoane vârstnice, vulnerabile, să-i susținem pe cei care ne-au fost adevărate modele de viață. În acest sens, de când s-a constituit Asociația foștilor angajați, actuali pensionari Antibiotice, am fost mereu receptivi la nevoile acestora și am contribuit pentru le asigura cele necesare”, a declarat Ioana Tode, Președinte al Fundației “Antibiotice Știință și Suflet”.

Aceaste acțiuni de responsabilitate socială s-au desfășurat cu sprijinul voluntarilor Fundației, angajați ai Antibiotice, care s-au deplasat la domiciliul fiecărei persoane vârsnice incluse în program și au adus bucurie pe chipurile și în casele acestor bătrâni vulnerabili.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cauza morții lui Gabi Mureșan. Ce spune ISU Mureș
S-a aflat care a fost cauza morții lui Gabi Mureșan. Fostul campion al României cu CFR Cluj și primar al comunei Apold a murit după ce s-a înecat într-un lac din județul Mureș. ISU Mureș a prezentat detalii despre intervenția echipajelor de salvare. Noi informații au fost făcute publice în cazul decesului lui Gabi Mureșan, […]
Cauza morții lui Gabi Mureșan. Ce spune ISU Mureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 iulie 2026
09 iulie 2026