Prima pagină » National » 139 de cetățeni afgani au fost aduși în România cu o aeronavă TAROM
139 de cetățeni afgani au fost aduși în România cu o aeronavă TAROM

139 de cetățeni afgani au fost aduși în România cu o aeronavă TAROM

09 sept. 2021, 22:30,
în National

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a anunţat, joi seară, că 139 de cetăţeni afgani, colaboratori ai trupelor române, au ajuns cu bine în România cu o aeronavă TAROM. Cetăţenii au fost evacuaţi din Afganistan în urma demersurilor Celulei de criză interinstituţionale convocate la data de 13 august.

„Tocmai a ajuns în România cea mai mare parte a cetăţenilor afgani, a afganilor noştri, care au fost evacuaţi de România din Afganistan. Aţi asistat la încheierea cu succes a celei mai ample operaţiuni de extragere din Afganistan în cadrul căreia am reuşit aducerea la Bucureşti a 139 de cetăţeni aflaţi sub protecţia României dintre cei 156 care au fost evacuaţi de către celula de criză”, a afirmat, joi seară, Bogdan Aurescu, potrivit news.ro.

Acesta a precizat că este vorba despre foşti colaboratori ai trupelor române în teatrul de operaţiuni din Afganistan, studenţi cu burse în România, precum şi alte categorii vulnerabile: jurnalişti, activişti pentru drepturile omului, magistraţi şi membri de familie ai acestora

„Alţi 17 cetăţeni sprijiniţi de România şi care au primit asistenţă din partea României au optat să continue călătoria prin alte mijloace către destinaţia lor finală, România”, precizat Aurescu, explicând că cetăţenii afgani vor ajunge în zilele următoare în ţară.

Aurescu a precizat că, de asemenea, au ajuns în România 49 de cetăţeni români care au dorit să fie evacuaţi din Afganistan, 7 cetăţeni străini, din state partenere ale României.

„Au fost misiuni extrem de complicate, intense, inclusiv la nivel uman, emoţional, pentru că Afganistanul este scena unor drame umane greu de imaginat”, a mai afirmat Aurescu.

Acesta precizează că activitatea celulei de criză va continua în perioada următoare.

De asemenea, Aurescu a explicat că în Afganistan mai sunt 8 cetăţeni români, dar care nu au dorit până acum să fie evacuaţi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
26 septembrie 2026
26 septembrie 2026