Prima pagină » Actualitate » 2,5 milioane de români vor primi bani de la stat înainte de sărbătorile de iarnă
2,5 milioane de români vor primi bani de la stat înainte de sărbătorile de iarnă

2,5 milioane de români vor primi bani de la stat înainte de sărbătorile de iarnă

16 oct. 2023, 21:00, 1 ,
în Actualitate

Românii cu venituri mici vor primi bani înainte de sărbători în acest an, statul venind astfel în ajutorul persoanelor vulnerabile.

Pensionarii şi alte categorii de români vulnerabili vor primi înainte de sărbătorile de iarnă suma de 250 de lei sub formă de tichete sociale, aşa-numitele vouchere pentru alimente.

Românii care fac parte din categoriile vulnerabile primesc șase vouchere de alimente de la stat

În felul acesta, în 2023, românii care fac parte din categoriile vulnerabile primesc șase vouchere de alimente de la stat, în valoare de 250 de lei fiecare, pentru alimente și mese calde.

Cei care vor primi aceşti bani de la stat sunt pensionarii și cei cu venituri nete lunare mai mici sau egale cu 1.700 de lei.

Aceasta va fi a şasea tranşă din acest an care va ajunge la românii care primesc vouchere pentru alimente.

Pe aceste tichete se pot cumpăra alimente şi se pot lua şi mese calde de persoanele vulnerabile, care beneficiază de programul „Sprijin pentru România”.

Județele cu cei mai mulți beneficiari de vouchere pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000), Suceava (90.879), Iași (90.196), Dolj (89.801) şi Bacău (82.410).

Românii care beneficiază de vouchere de alimente și mese calde

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023

– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023

– familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023

– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social
– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

În cursul anului trecut, românii eligibili au primit alte patru tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, ultima fiind virată în data de 19 decembrie 2022 pentru 2.368.907 de români.

În anul 2023, vorbim de 2,4 milioane de români care au primit un sprijin de 250 de lei din partea statului. În august, premierul Marcel Ciolacu anunţa că încă 90.000 de români vor primi şi ei vouchere de alimente.

„Bugetul măsurii temporare „Sprijin pentru România”, acordată prin intermediul tichetelor sociale pe suport electronic, pentru perioada 1 iunie 2022-31 decembrie 2023, se stabilește la suma de 6.281.200 mii lei cu sursă de finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și din fonduri europene nerambursabile, în conformitate cu regulile de eligibilitate și normele comunitare și naționale aplicabile Programului operațional Incluziune și demnitate socială și Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, prin unitatea de implementare din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar de fonduri europene nerambursabile”, se arată se arată în OUG 63 din 9 mai 2022 şi publicată în Monitorul Oficial.

Comentarii
  • Și puliticieni oare de cîți bani vor beneficia pentru mesele calde eventual de a cumpâra covrigi de la prim covrigaru de buzâu pentru ai mâri afacerea ”covrigu sâracului ”–

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`