Într-o perioadă de criză economică, Consiliul Local Brașov nu se uită la bani și alocă câteva milioane de euro pentru renovarea unor troițe. Aproximativ 270.000 de euro vrea să plătească Primăria Brașov pe o troiță de câțiva metri pătrați. Lucru fabulos în contextul în care cu acești bani ridici, fără probleme, minim 2 case foarte spațioase.
270.000 de euro vrea să plătească Primăria Brașov pentru restaurarea unei troițe de câțiva metri pătrați
Ședința Consiliului Local de vineri a degenerat într-o dispută aprinsă, după ce pe ordinea de zi a apărut proiectul privind „consolidarea, restaurarea și valorificarea troițelor – Lot 1”. Discuțiile s-au încins imediat ce consilierii USR au semnalat costurile exorbitante: 270.000 de euro pentru fiecare dintre cele 10 troițe vizate, adică sume comparabile cu prețul unei locuințe moderne în centrul unui oraș mare.
Documentația prezentată era incompletă – la mapă se afla doar o anexă, lipsind studiile de fundamentare care ar fi trebuit să explice cum s-a ajuns la aceste cifre astronomice. Cu toate acestea, proiectul a fost aprobat fără ezitare de consilierii PNL, PSD și AUR, în timp ce USR și FDGR au votat împotrivă.
Nemulțumirile au pornit de la detaliile tehnice pline de erori. Consilierul USR Cențiu Radu Adrian a atras atenția că în unele documente figura ca beneficiar Parohia Evanghelică Sibiu, iar în altele apărea Primăria Brașov. Mai mult, pentru anumite troițe nu era trecută nici măcar adresa. Întrebat despre aceste inconsecvențe, primarul George Scripcaru a minimalizat problema: „O greșeală materială deja corectată. Restul sunt doar opinii personale.”
25.000 de euro pe metru pătrat
Cențiu, inginer de profesie, a pus la zid devizele: „Cum poate costa 25-27.000 de euro pe metru pătrat o troiță din beton și lemn? Doar patru dintre ele sunt într-adevăr degradate, restul se prezintă decent. Aceste cifre nu au nicio justificare tehnică.”
Replica primarului Brașovului a fost că, fiind vorba de monumente istorice, costurile includ expertize, consultanță și avize. „Proiectele vor fi verificate de ADR Centru și alte instituții”, a spus acesta, încercând să calmeze spiritele.
La rândul său, Bianca Surdilă, reprezentantă a Serviciului Proiecte, a declarat că nu este vorba doar de lemn, ci de „restaurări complexe”, care includ piatră, pictură murală și intervenții ce presupun supraveghere arheologică. „Specialiștii implicați trebuie plătiți corespunzător”, a justificat ea.
Cu toate acestea, opoziția a rămas fermă: costurile nu se potrivesc cu realitatea, iar lipsa documentației de bază ridică semne serioase de întrebare.
Atmosfera s-a încins și mai mult după ce consilierul USR Alexandru Gheorghe a reclamat că i s-a tăiat microfonul în repetate rânduri de președinta ședinței, Alexandra Crivineanu (PSD). Acesta a acuzat limitarea deliberată a libertății de exprimare și obstrucționarea dezbaterii publice.
În ciuda protestelor, majoritatea a impus trecerea proiectului, sub argumentul că banii vor veni din fonduri europene nerambursabile.
Rămâne, însă, marea întrebare: cum se justifică aproape 3 milioane de euro pentru restaurarea a zece troițe? Cum poate fi demolată o structură de câțiva metri pătrați cu 100.000 de euro, așa cum apare în deviz? Și, mai ales, de ce consilierii sunt chemați să voteze proiecte pe baza unor documente incomplete și pline de contradicții?