Prima pagină » National » 30 de ani de activitate postdecembristă, marcați printr-o ședință solemnă a Senatului
30 de ani de activitate postdecembristă, marcați printr-o ședință solemnă a Senatului

30 de ani de activitate postdecembristă, marcați printr-o ședință solemnă a Senatului

10 sept. 2020, 12:00,
în National

Plenul Senatului se reuneşte, joi, în şedinţă solemnă, pentru a marca 30 de ani de existenţă postdecembristă. Potrivit programului acestei şedinţe, vor susţine alocuţiuni foşti preşedinţi ai Camerei Superioare a Parlamentului din perioada 1990-2020, va fi lansat un plic filatelic aniversar şi va fi vernisată, în foaier, o expoziţie de fotografie.

Invitaţilor le va fi prezentat proiectul „Grădinile Senatului – Memorial Uranus” în cabinetul preşedintelui Senatului.

30 de ani de activitate postdecembristă

Potrivit istoricului prezentat pe site-ul instituţiei, „Senatul a apărut pe scena politică din ţara noastră la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în anul 1864, când, prin plebiscitul din 23-26 mai/4-7 iunie, românii s-au pronunţat asupra unui document cu valoare constituţională – „Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858″. Statutul prevedea instituirea unei noi Camere parlamentare, alături de Adunarea Deputaţilor. În cadrul acestui sistem bicameral, primul Senat al României, care avea şi atribuţii privind controlul constituţionalităţii legilor, a funcţionat ca un ‘corp ponderator”, ca un factor de echilibru între puterile statului. El era alcătuit din membri de drept (capi ai bisericii şi ai unor autorităţi publice) şi membri numiţi de domnitor (reprezentanţi ai judeţelor şi înalţi funcţionari ai statului).

După 23 august 1944, sub presiunea forţelor sovietice şi comuniste, Senatul a fost desfiinţat printr-un decret din iulie 1946. Parlamentul a fost reorganizat într-un singur corp legislativ, Adunarea Deputaţilor. Această instituţie parlamentară va fi transformată, prin Constituţia din 1948, în Marea Adunare Naţională, organism subordonat total puterii comuniste. Constituţiile din 1952 şi 1965 au menţinut caracterul autoritar al regimului comunist, în condiţiile în care pluralismul politic, libertăţile politice şi civice, principiul separaţiei puterilor în stat erau suprimate, iar puterea legislativă şi cea executivă erau subordonate total comandamentelor ideologice ale partidului unic.”

România a revenit la un regim democratic autentic

Revoluţia din decembrie 1989 a deschis calea revenirii României la un regim democratic autentic, bazat pe alegeri libere şi pluralism politic, pe respectarea drepturilor omului, pe separaţia puterilor şi răspunderea guvernanţilor în faţa organelor reprezentative. Prin actele emise de puterea revoluţionară provizorie, în primăvara anului 1990, Senatul a fost reînfiinţat ca instituţie reprezentativă şi legislativă. Renaşterea Senatului, o instituţie de prestigiu a statului român modern, a însemnat şi revenirea ţării la tradiţiile sale democratice şi parlamentare, la un Parlament bicameral, cu adevărat reprezentativ, în conformitate cu standardele statului de drept, se menţionează pe site-ul Senatului.

Ședință importantă la PSD. Social-democrații vor forța mărirea pensiilor cu 40%

O ședință importantă a Consiliului Politic Naţional al PSD are loc astăzi, de la ora 11,00, la sediul central al partidului. Tema principală a discuţiilor sunt alegerile locale.

Un alt subiect îl constituie proiectele legislative pe care social-democraţii le vor promova în sesiunea parlamentară care a început în această lună.

Cel mai important dintre ele este amendamentul de la Comisiile de muncă depus la rectificarea bugetară, care spune că se abrogă prevederea potrivit căreia punctul de pensie creşte cu 14% şi se păstrează forma iniţială din legea pensiilor, adică majorarea cu 40% de la 1 septembrie 2020.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat că a avut discuţii cu mai mulţi lideri de grup parlamentar pe acest subiect.

„Am avut discuţii marţi cu mai mulţi lideri de grup din Parlament şi lideri de partide şi noi credem că acest amendament va trece în votul din plenul comun. Sunt mai mulţi lideri, cred că o să anunţe domniile lor în ziua votului. În acest moment se ştie că PSD este minoritar în Parlament, ca să terminăm şi această discuţie, printr-o migraţie – mult hulită acum un an de către preşedintele Iohannis şi PNL – către PNL. Grupul PNL din Parlament, în acest moment, are 20% componenţă parlamentari din alte zone politice”, a declarat Marcel Ciolacu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Noua lege a salarizării aduce majorări pentru demnitari! Salariile cresc cu până la 4.600 de lei din 2027
Noua lege a salarizării prevede creșteri importante pentru demnitari, de la președinte și miniștri până la parlamentari. Sindicatele critică proiectul și acuză diferențe uriașe între veniturile funcționarilor și cele ale liderilor politici. Președintele României, premierul, miniștrii și parlamentarii ar urma să primească venituri nete mai mari cu mii de lei, în timp ce sindicatele reclamă […]
Noua lege a salarizării aduce majorări pentru demnitari! Salariile cresc cu până la 4.600 de lei din 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 mai 2026
27 mai 2026
Articole similare
În comuna Holboca se reconstruiește, prin fonduri nerambursabile, o unitate de învățământ! Iată care este stadiul lucrărilor
02:00
FOTO În comuna Holboca se reconstruiește, prin fonduri nerambursabile, o unitate de învățământ! Iată care este stadiul lucrărilor
Nunta anului în sportul din Iași! Ștefan Lătescu se căsătorește cu Bianca Giulia, bruneta focoasă care l-a cucerit! Iată unde va avea loc evenimentul cu 500 de invitați
02:00
FOTO Nunta anului în sportul din Iași! Ștefan Lătescu se căsătorește cu Bianca Giulia, bruneta focoasă care l-a cucerit! Iată unde va avea loc evenimentul cu 500 de invitați
Zece elevi din Iași au învățat în Franța cum poate fi combătut bullyingul din școli. Tinerii au analizat situații concrete de hărțuire alături de colegii francezi
02:00
FOTO Zece elevi din Iași au învățat în Franța cum poate fi combătut bullyingul din școli. Tinerii au analizat situații concrete de hărțuire alături de colegii francezi
Oamenii legii au organizat mai multe acțiuni de control. Iată ce au căutat în mai multe zone din Iași
02:00
Oamenii legii au organizat mai multe acțiuni de control. Iată ce au căutat în mai multe zone din Iași
În comuna Comarna va fi construit un centru multifuncțional pentru copii! Primăria caută firme pentru un contract de peste 4 milioane de lei
02:00
În comuna Comarna va fi construit un centru multifuncțional pentru copii! Primăria caută firme pentru un contract de peste 4 milioane de lei
Atracția acestui sezon! Vizitatorii vin de la zeci de kilometri distanță pentru câmpul cu maci de la Țigănași
02:00
FOTO Atracția acestui sezon! Vizitatorii vin de la zeci de kilometri distanță pentru câmpul cu maci de la Țigănași
Șoferii din Iași nu plătesc parcarea, după ce primăria a implementat sistemul cu taxă pe mai multe străzi. Polițist: „Au impresia că nu vor fi depistați”
02:00
Șoferii din Iași nu plătesc parcarea, după ce primăria a implementat sistemul cu taxă pe mai multe străzi. Polițist: „Au impresia că nu vor fi depistați”
Ce fac elevii din Iași după terminarea liceului: mulți aleg să nu își continue studiile! „Banii mi se par mai importanți decât o diplomă”
02:00
FOTO Ce fac elevii din Iași după terminarea liceului: mulți aleg să nu își continue studiile! „Banii mi se par mai importanți decât o diplomă”
Justiția coruptă a României: o nouă amânare în dosarul „Tabla”! Costel Alexe are șanse mari să scape!
02:00
FOTO Justiția coruptă a României: o nouă amânare în dosarul „Tabla”! Costel Alexe are șanse mari să scape!
Astăzi, Valeria Focșa, femeia omorâtă cu sânge rece în cartierul Alexandru cel Bun, va fi înmormântată. Criminalul a fost arestat preventiv
02:00
FOTO Astăzi, Valeria Focșa, femeia omorâtă cu sânge rece în cartierul Alexandru cel Bun, va fi înmormântată. Criminalul a fost arestat preventiv