Constantin Rusu, profesor universitar doctor emerit, a fost votat, astăzi, „Cetățean de onoare” al municipiului Piatra-Neamț.
Conform stirineamt, la propunerea consilierului din Consiliul Local, 20 de consilieri au votat, astăzi, proiectul de hotărâre privind Acordarea titlului de cetățean de onoare al municipiului Piatra-Neamț, domnului profesor universitar doctor emerit Constantin Rusu.
O incursiune în istoria contribuţiilor ştiinţifice aduse în domeniul Geografiei fizice şi al Ştiinţei solului, în domeniul învăţământului geografic la toate nivelurile, nu poate niciodată face abstracție de numele Constantin RUSU, Profesor univ. dr. em.
Născut în comuna Gârcina, satul Cuejdi, a absolvit Şcoala generală nr. 4 Piatra Neamț (1965) și Liceul Petru Rareş Piatra Neamţ (1969, anul Centenarului liceului), apoi Facultatea de Biologie, Geografie şi Geologie a Universității Alexandru Ioan Cuza Iaşi (1973). Din 1973 până în 1990 a activat în cercetare, inițial la Stațiunea Stejarul din Pângărați (până în 1984), ulterior la Centrul de Ştiinţe Sociale al Universităţii ieşene și la Filiala lași a Academiei Române (1990-1991). Din 1991 a parcurs toate treptele carierei universitare şi a devenit Doctor în Geografie şi Profesor universitar.
În prezent este cercetător ştiinţific la Filiala laşi a Academiei Române şi Profesor Emeritus.
Prof. Dr. Constantin RUSU este o personalitate științifică marcantă prin contribuţiile sale, cu merite deosebite în coordonarea unor proiecte de interes ştiinţific şi public la nivel național și international, în domeniul ştiinţei solului, riscurilor naturale și amenajării teritorului, inclusiv aplicații de teren în județul Neamț.
Portofoliul ştiinţific al D-lui Prof. Dr. Constantin Rusu este unul impresionant, de la domeniile de expertiză ştiinţifică la domeniile şi direcțiile de cercetare abordate, de la domeniul conducere doctorat la participările la manifestări ştiinţifice, sau de la contracte și granturi de cercetare la organizarea de manifestări ştiinţifice şi, nu în ultimul rând, publicaţii.
Conducător de doctorat din 2004, în 4 domenii distincte, 98 de participări la manifestări ştiinţifice, 192 de lucrări prezentate, 34 granturi de cercetare în calitate de director de contract și 70 de granturi ca membru în echipă, 20 de cărți, 10 lucrări publicate în reviste cotate ISI, editor şi coordonator a 6 reviste, 104 rapoarte de cercetare ştiinţifică, alte zeci de lucrări publicate în diferite reviste și volume naționale și internaționale, iată profilul unei personalităţi ştiinţifice de excepție, care reprezintă motiv de mândrie pentru noi ca pietreni / nemțeni, sau ca români în general.
Domnia sa se bucură de un prestigiu profesional recunoscut pe plan național și internațional în domeniul Geografiei fizice şi al Științei solului.
Are contribuţii considerabile la dezvoltarea învăţământului geografic universitar românesc.
Este creator de şcoală de pedogeografie, fiind printre inițiatorii proiectului de constituire şi promovare a unui nou Sistem de taxonomie a solurilor din România (2012).
A contribuit la formarea profesională a nu mai puţin de 17 cadre didactice universitare care activează în prezent în cadrul Departamentului de Geografie şi în alte universități și a coordonat peste 25 de teze de doctorat, inclusiv pentru candidaţi din județul Neamț, unii fiind absolvenţi ai unor licee de top din Piatra Neamț.
Este onorant pentru noi, ca pietreni şi nemţeni în acelaşi timp, faptul că D-l profesor a sprijinit dezvoltarea Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi pe multiple planuri, printr-o carieră managerială de excepție.
A deținut funcţia de şef al catedrei de Geografie fizică, Decan al Facultății de Geografie şi Geologie în două mandate (2000-2008), senator în două mandate, Preşedinte al Senatului Universității Alexandru Ioan Cuza din laşi (2012-2016), Director al Colectivului de Geografie din cadrul Academiei Române, Filiala laşi, Director al Stațiunii de Cercetare Mădârjac, Judeţul Iaşi, Director al Stațiunii de Cercetări geografice şi practică studențească lon Gugiuman (Rarău, judeţul Suceava), staţiuni aflate în subordinea Universităţii iesene.
Activitățile de explorare științifică, în mod special cele internaționale, merită a fi amintite, ele întregind portretul unui pietrean de excepție:
- Participare efectivă la desfăşurarea Programului român de cercetări polare organizarea şi derularea unor etape de cercetare în zona arctică (NWT-Canada, Arhipeleagul Svalbard, NV- Groenlandei);
Participare la o expediție de cercetare şi documentare în Nordul Africii (zonele mediteraneană, saheliană şi sahariană ale Tunisiei);
Participare la o aplicație de teren în Filipine, inclusiv ascensiunea pe Muntele Pinatubo;
Participare la un schimb interuniversitar în Maroc (Universitatea din Mohamedia) și la o aplicație de teren pe ruta Casablanca-Marrakech-Meknes-Fes;
Organizarea şi coordonarea unei expediţii ştiinţifice în India (New Delhi-Agra Allahabad-Varanasi Kolkata-Chennai-Mumbai-Jaipur-Amritsar) şi Nepal (Katmandu Pokara);
Participare la aplicațiile de teren aferente celui de-al XVIII-lea Congres International de Ştiinţa Solului (Philadelphia, SUA), în Marile parcuri naționale americane;
Participare la activităţi de cercetare în arii vulcanice din zona mediteraneană (Etna, Vezuviu)
Ca o recunoaştere a meritelor ştiinţifice, a fost recompensat cu premii, medalii şi distincții.
În acest sens, în anul 2004 a primit cel mai important premiu din domeniul principal de competenţă – Premiul Simion Mehedinţi al Academiei Române pentru cartea: Masivul Rarău. Studiu de Geografie fizică, publicată în 2002 la Editura Academiei Române; în 2009 i s-a conferit Premiul Nicolae Cernescu al Academiei de Științe Agricole și Silvice. Preşedenția României a acordat D-lui profesor în 2004 Diploma şi medalia Meritul pentru svăţământ în Grad de Ofițer.
Fiind legat prin origini de județul Neamț și orașul Piatra Neamț, prof. dr. em. Constantin RUSU a dezvoltat o serie de cercetări în această zonă.
În perioada când a activat în cadrul Staţiunii de Cercetări Biologice, Geografice şi Geologice Stejarul, a studiat o serie de componente ale mediului geografic aferente judeţului Neamţ privitor la unităţile naturale din cadrul judeţului sau componente specifice ale mediului.
Aceste contribuţii au fost realizate în cadrul unor contracte cu institute de cercetări sau cu unităţi tehnico-economice din judeţ şi din ţară.
Astfel de contracte au făcut referire la studiul solurilor şi al asociaţiilor vegetale din pajiştele montane ale regiunilor Dămuc, Taşca, Borca, Farcașa și Poiana Teiului.
O altă direcţie de cercetare s-a referit la elaborarea de indici şi parametri pedologici pentru stabilirea favorabilităţii ecologice şi fundamentarea tehnologiilor de cultură în județul Neamţ, pe baza unor unități de producţie şi chiar la nivelul întregului judet.
Pe de altă parte, o serie de cercetări au vizat ariile montane din munții Stânişoarei, Tarcăului, Goşmanului şi Hăşmaş, studii care s-au finalizat prin elaborarea Hărţii solurilor României, scara 1:200.000, foile Suceava, Piatra Neamţ şi Bacău.
Studiile în cauză au fost publicate în reviste de specialitate, iar în unele situaţii au stat la baza elaborării unor lucrări de anvergură, aşa cum este cazul capitolului de soluri din lucrarea Muntii Hăşmaşului. Monografie geologică și fizico-geografică, publicată în Editura Universității Alexandru loan Cuza Iaşi.
In marea lor majoritate, lucrările prezentate și contractele de cercetare mentionate au constituit baza de fundamentare pentru o serie de lucrări tehnico-ameliorative şi de utilizare raţională a resursei de sol, în multe situaţii contribuţiile în cauză fiind de actualitate şi utilizate şi în prezent.
Piatra Neamţ a constituit și gazda unor manifestări ştiinţifice naționale și internaționale. În acest sens domnul profesor a organizat la Piatra Neamț Simpozionul International Factori și procese pedogenetice din zona temperată, ediția 2002 – Pedodiversitate și biodiversitate în Parcul Forestier Vânători Neamţ, ediția 2012- Solurile ariilor protejate din judeţele Neamt şi Harghita.
Ca nativ al meleagurilor nemțene, a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea învăţământului preuniversitar din județul Neamţ prin numeroase conferințe, participări la manifestări ştiinţifice, coordonare lucrări de gradul I în învățământ (peste 25) şi în comisii de examen la bacalaureat, titularizare în învățământ sau definitivat.
Domnul prof. Dr. Constantin RUSU este o personalitate de excelență, un remarcabil om de ştiinţă, deschizător de drumuri şi formator de caractere.
Este un om adevărat, o personalitate academică, un geograf veritabil şi, mai ales, un iubitor al valorilor nemțene și ale neamului pe care-l reprezintă cu neobosită dăruire și pasiune.