Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 06 octombrie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 51449 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 614 cazuri în plus faţă de ziua precedentă).
Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 94 externări.
În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 11 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 1096.
În ceea ce privește solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO, menționăm că în ultimele 24 de ore echipajele mobile au realizat 523 de recoltări la domiciliu, după cum urmează: 433 realizate de DSP Iași și 91 de SAJ Iași.
În cadrul Campaniei de vaccinare împotriva COVID 19, desfășurată la nivelul judetului Iaşi, conform datelor centralizate, până în prezent au fost efectuate 471476 de vaccinări. Din acest numarul total de persoane vaccinate, 234053 au fost vaccinate cu doza I și 194417 cu doza II și la 31657 de persoane a fost administrat vaccinul Johnson & Johnson. Pe data de 05 octombrie 2021 au fost vaccinate 2558 de persoane. Mentionam ca 981 persoane au primit doza I și 160 persoane au primit doza a II-a. Cu doza a III-a s-au vaccinat 1417 persoane. Cu privire la administrarea vaccinului Johnson & Johnson, 472 doze au fost administrate în ultimele 24 de ore. De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 471 de reacții adverse ușoare.
Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, astăzi, 06 octombrie 2021, sunt ocupate 654 paturi din care 80 sunt paturi ATI (din care 3 paturi ATI sunt ocupate la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași, 2 paturi ATI la Spitalul Clinic de Obstetrica și Ginecologie “Elena Doamna” Iasi și 4 paturi la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”).
Situaţia cu privire la gradul de ocupare pentru paturile ATI
- 17 paturi ATI la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase
- 6 paturi ATI la Spitalul de Recuperare Iași
- 6 pat ATI la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași
- 7 paturi ATI la Spitalul Municipal Paşcani
- 18 paturi ATI la Spitalul de Neurochirurgie
- 7 paturi ATI la Spitalul Clinic CF Iași
- 10 paturi ATI la Spitalul “Sf. Spiridon”
În momentul de faţă este liber 1 pat ATI:
- 1 pat ATI la Spitalul “Sf. Spiridon”
Pentru persoanele depistate pozitiv cu noul coronavirus, în momentul de față, în unitățile sanitare sunt puse la dispoziție paturi la mai multe unități sanitare: CF Pascani – 35 paturi, CF Iasi – 85 paturi, Spitalul de Pneumoftiziologie – 69 paturi, Spitalul de Boli Infectioase – 186 de paturi, 4 paturi la Spitalul Municipal Paşcani, 21 paturi la Spitalul “Sf. Spiridon”, 12 paturi la Spitalul Orășenesc Hîrlău, 17 la Spitalul de Recuperare și 15 paturi la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac”.
La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 4 paturi ATI.
In momentul de față sunt 12 persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus care urmează tratamentul prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.
La Spitalul Clinic de Obstetrica și Ginecologie “Elena Doamna” Iasi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, este ocupat 2 paturi ATI. În ceea ce privește zona medicală, menționăm că sunt ocupate 7 paturi.
In zona ATI Covid de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași, sunt ocupate 3 paturi ATI. În ceea ce privește zona medicală Covid de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași, sunt ocupate 25 paturi.
Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, astăzi, 06 octombrie 2021, un număr de 1701 de persoane se află în izolare, iar 874 persoane sunt carantinate la domiciliu.
Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 48148 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 46758 de decizii pentru persoanele aflate în carantină.