Prima pagină » Magazin » 7  greșeli frecvente făcute de antreprenori în mediul online
7  greșeli frecvente făcute de antreprenori în mediul online

7  greșeli frecvente făcute de antreprenori în mediul online

18 dec. 2020, 13:39,
în Magazin

Evoluția tehnologică și dominația online-ului schimbă semnificativ direcția de orientare și de dezvoltare a oricărui tip de afacere. Astfel atingerea indicatorilor de performanța doriți nu mai poate fi obținută fără un accent corespunzător pe design-ul, funcționalitățile și promovarea multichannel a unui site creat special pentru clienții actuali.

Și, dacă în calitate de proprietar sau manager de firmă, vrei să reușești în online, ne-am gândit să tratăm mai jos un subiect de mare ajutor, respectiv 7 cele mai frecvente greșeli făcute de antreprenori în mediul online.

  1. Nu te implica excesiv, lasă design-ul site-ului tău pe mâna specialiștilor

Știm ca vrei ca site-ul tău să reflecte cât mai bine specificul afacerii, gusturile și preferințele tale în materie de grafică și design. Știm vrei să fii cât mai implicat în realizarea proiectului tău. Însă de multe ori nu orice tip de structură este potrivită și optimă pentru a performa online. Motoarele de căutare și exigențele utilizatorilor actuali impun anumite rigori de construcție, rezoluție imagini, aspect estetic general etc., pe care doar cei care sunt la curent cu noi algoritmi de căutare, tendințe, user experience și user interface știu să le implementeze corespunzător.

  1. Nu schimba direcția proiectului din mers, gândește bine de la început ce funcționalității vrei sa aibă site-ul tău

Chiar dacă la ora actuală există nenumărate plugin-uri, module, elemente de design dinamice etc., asta nu înseamnă că ele pot fi folosite pentru orice tip de platformă sau site. Astfel, pentru a nu ajunge la jumătatea drumului și a-ți da seama că direcția de dezvoltare a site-ului tău nu este cea bună, acordă cea mai mare importanță discuției inițiale cu firma de web design aleasă. Realizarea unui brief cât mai detaliat cu tipul de platformă, aspect general, funcționalități, direcția de dezvoltare poate rezolva de la început orice complicație inutilă.

  1. Dacă nu ai timp suficient pentru proiect, deleagă un membru al echipei tale

Știm că antreprenoriatul presupune mult timp și implicare în activitatea de bază a firmei tale. Ca proprietar de firmă ai multe de făcut și timpul este de multe ori un dușman, nu un aliat. Însă, dacă nu poți să te ocupi cum trebuie de proiect și îți dorești să fii cât mai repede prezent în online și să te promovezi cât mai rapid în acest mediu, deleagă un membru al echipei tale, cu ceva experiență… Să nu uităm de faptul că pe lângă ideile de structură, design, grafică, module, vei avea nevoie de ajutor și pentru conținut text, imagine sau video, care trebuie livrate și verificate la timp.

  1. Nu amâna comunicarea și feedback-ul, pastreaza legatura cu echipa ce se ocupa de site

Dacă vrei ca lansarea online a site-ului, realizarea campaniilor de promovare, adaugarea continutului si eventuale modificari ale acestuia să se desfășoare cât mai aproape de termenele convenite, este bine să comunici eficient cu echipa ta și cu agenția angajată. Pentru că și tu și ei aveți zile cu un program extrem de încărcat, pentru eficiență în activitate, modificări, acorduri, implementări, raportare etc. este bine ca ambele părți să răspundă rapid și prompt.

  1. Dezvoltarea afacerii tale nu se reduce doar la o prezență online performantă, este mult mai mult de atât

Un rol la fel de important ca și partea de creare, optimizare și promovare site îl ocupă și calitatea serviciilor, produselor și managementul afacerii. Cea mai bună prezență online nu este suficientă pentru succesul deplin. Ceea ce oferi și cum oferi, ocupă partea esențială. Dacă produsele, serviciile, comunicarea și gestionarea relației cu clienții nu sunt la fel de performante, conversia per ansamblu va avea curând de suferit. Prezența online este mai degrabă o completare a competenței din viața reală si a proceselor de business pe care tu trebuie sa le ai pentru compania ta.

Se intampla deseori sa apara probleme chiar si atunci cand exista vanzari pentru cei care nu au procesele interne puse la punct. Adevaratele provocari incep atunci cand afacerea incepe sa mearga.

Daca afacerea ta nu merge cum ai sperat, gandeste-te ca poate nu este numai vina echipei de promovare online. Analizeaza mereu procesele de lucru, produsul sau serviciul pe care il vinzi si felul in care o faci.

  1. Nu testa și abandona, alocă bugete corespunzătoare pentru promovare

Oricât de bine ar fi conceput totul, fără o promovare permanentă și adecvată nu vei putea atinge niciodată performanța visată. Lansarea unui site sau magazin online este doar începutul dezvoltării unei afaceri online. Este nevoie de multă muncă susținută, identificarea celor mai potrivite metode și canale de promovare, alocarea de bugete consistente și permanete, testarea si distribuirea permanenta de bugete catre canalele de promovare cele mai eficiente.
Cu platforme prietenoase cum ar fi Google Ads sau Facebook Ads e destul de usor sa fii tentat sa preiei tu administrarea campaniilor online. Gandeste-te ca nu vei avea niciodata timpul necesar sa faci asta, ca un task dedicat, zilnic. Acest lucru va duce la pierderi mai mari decat daca ai angaja o agentie specializata pe asa ceva. Chiar daca platesti management-ul campaniei, vei castiga mai mult in vanzari deoarece aceasta va fi targetata corect catre o audienta mult mai orientata spre a cumpara.

  1. Nu naviga la întâmplare, stabilește obiective clare și urmărește-le cu consecvență

Pentru a vedea dacă și cât de bine evolueza afacerea ta, este bine să îți stabilești obiective clare, cum ar fi: mai mult trafic pe site, mai multe vanzari, mai mulți followeri pe rețelele sociale, o interactiune mai buna cu postarile tale pe social, reducerea bounce rate-ului, creșterea ratei de conversie. Fără KPI clari și instrumente de măsurare și evaluare, rezultatele obținute sunt pură întâmplare și s-ar putea sa nu se repete.

Dacă vrei sa ai o prezență online care să completeze și să dea un boost afacerii tale, evită greșelile enumerate mai sus! Știm cât de mult îți dorești să știi și să controlezi totul. Dar uneori este bine să delegi și să ceri sfatul specialiștilor în promovare, optimizare și web design. Daca acestia sunt priceputi in ceea ce fac, in mod sigur vor aprecia increderea pe care le-o arati si vor fi astfel incurajati sa se dedice si mai mult proiectului tau.

Daniel Chiriceanu

Manager & Online Specialist
DC Web Design Agency

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 ianuarie 2025
18 ianuarie 2025