Există o multitudine de motive pentru care iubim câinii.
Câinii sunt unele dintre cele mai iubite animale domestice, o dovedesc atât meme-urile de pe internet, dar şi modul în care ne referim la aceştia „cei mai buni prieteni ai omului”. I Heart Inteligence a compilat o listă cu şapte motive minunate pentru care iubim patrupedele:
1. Sunt o companie grozavă
La fel ca oamenii şi poate din cauza faptului că au evoluat în ultimele mii de ani alături de noi, câinii sunt animale sociale. Astfel, ei caută compania altor patrupezi şi, evident, pe cea a stăpânilor lor şi a altor oameni.
Prezenţa unui câine se dovedeşte a fi foarte importantă pentru persoanele care sunt singure sau suferă de anxietate, din acest motiv ei sunt folosiţi ca animale de terapie pentru copii sau adulţii care suferă de diferite maladii şi care petrec perioade îndeungate în spital.
2. Creează legături puternice
Oamenii de ştiinţă, dar şi experienţa noastră de zi cu zi, ne arată că patrupezii formează legături puternice cu cei din jurul lor. După cum ne arată internauţii, căţeii se pot împrieteni cu o mulţime de animale pe care le-am considera neobişnuite: răţuşte, şoricei sau chiar pisici.
3. Te vor ajuta în orice situaţie
Inteligenţa câinilor este surpinzătoare atât pentru stăpâni, cât şi pentru oamenii de ştiinţă. Din acestă cauză, câinii pot fi dresaţi pentru a ajuta persoanele cu mobilitate redusă. De asemenea, o mulţime de internauţi postează clipuri în care câinii lor execută o mulţime de trucuri sau chiar sarcini care pot fi utile în viaţa de zi cu zi.
4. Îţi îmbunătăţesc starea de sănătate
Studiile arată că persoanele care au un câine pot fi mai sănătoase. Astfel, persoanele care au un câine sau mai mulţi pot prezenta un nivel mai redus de stres faţă de persoanele care nu au câini, în plus, toată activitatea fizică asociată îngrijirii unui patruped are, de asemenea, efecte pozitive asupra sănătăţii.
5. Ne învaţă lecţii importante de viaţă
Unii dintre stăpânii de câini explică faptul că timpul petrecut alături de aceştia se dovedeşte a fi educaţional. Aceştia explică faptul că curiozitatea şi energia de care dau dovadă câinii reprezintă o sursă de inspiraţie şi de încredere faţă de ceea ce le rezervă viitorul.
6. Este o relaţie benefică pentru toată lumea
De când am început să îi domesticim, viaţa noastră şi a câinilor s-a schimbat dramatic, aceştia ştiu că vor găsi adăpost şi atenţie dacă stau cu noi, iar noi ştim că aceştia vor da dovadă de un devotament fără margini.
7. Entuziasmul
Noi oamenii ne complicăm viaţa cu tot felul de situaţii sociale şi responsabilităţi şi de aceea, uneori, ne putem pierde în ele. În această situaţie, entuziasmul cu care câinii pare că abordează viaţa zi de zi reprezintă o sursă de inspiraţie, dar şi o sursă de relaxare.