Local

91 de cazuri noi de Covid-19 pe raza județului Iași. Ce misiuni instituționale au efectuat autoritățile

Publicat: 18 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
91 de cazuri noi de Covid-19 pe raza județului Iași. Ce misiuni instituționale au efectuat autoritățile
Autospecială de jandarmi

Situaţia măsurilor întreprinse în judeţul Iaşi pentru a combate şi a împiedica răspândirea COVID -19 a fost transmisă de Direcția de Sănătate Publică Iași, vineri, 18 septembrie 2020.

91 de cazuri noi de Covid-19 pe raza județului Iași

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 18 septembrie 2020, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 4.128 de cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 91 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.638 au fost externate (cu 26 persoane externate în plus faţă de ziua precedentă).
În judeţul Iaşi în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind acum de 131.

Astfel, la data de 16 septembrie a.c., 358 poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Autorității Naționale de Protecție a Consumatorilor Iași și Ministerului Sănătății au acţionat pe raza judeţului Iaşi pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în zonele aglomerate.
Pe parcursul acţiunilor derulate au fost verificate, în special, unităţile comerciale cu specificul de activitate – terase/bar în aer liber.

În total, pe 16 septembrie la nivelul județului Iași au fost verificate 140 societăți comerciale, 283 de persoane au fost legitimate, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.350 de lei. Acțiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

Misiuni instituționale în județul Iași

ISU a efectuat 6 misiuni, din care: 3 misiuni de transport către unităţi spitaliceşti, 3 misiuni de decontaminare biologică și 0 alte misiuni.
IPJ a efectuat 223 misiuni specifice. IJJ a efectuat 37 misiuni specifice.
SRPT a efectuat 5 misiuni specifice.

Serviciul de Ambulanță Județean a executat 165 misiuni, din care: 64 misiuni de transport către unități spitalicești, 8 misiuni transport către spaţiile de izolare, 14 misiune de transport probe biologice, 66 misiuni de decontaminare biologică și 13 alte misiuni.
MApN a efectuat 7 misiuni de pază la obiective în colaborare cu IJJ, cu 8 militari și 1 mijloc auto.

DSP a efectuat 274 misiuni, din care: 13 misiuni de transport probe biologice, 45 inspecții (24 decizii carantină, 21 alte inspecţii), 216 misiuni de supraveghere epidemiologică (97 decizii carantina contact, 27 decizii prelungire izolare la domiciliu, 67 anchete epidemiologice și 25 alte misiuni).

Misiuni și sancțiuni ordine publică

În perioada 18-20 septembrie a.c. jandarmii ieșeni vor continua desfășurarea activităților pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, precum și punerea în aplicare a măsurilor stabilite, pe linia  prevenirii răspândirii virusului SARS Cov2.

Se vor lua măsuri de asigurare a ordinii publice la serie de manifestări culturale și sportive care se vor desfășura în aer liber. Avem în vedere festivitățile de absolvire organizate de U.M.F. Iași, crosului TRAIL La Cabană, dar și turneul internațional de tenis Concord Iași Open.

Totodată, efectivele de jandarmi vor acționa în cooperare cu Poliția, în mediul urban și rural, prin constituirea patrulelor mixte de ordine publică.

În cadrul misiunilor de patrulare, marți, 15 septembrie a.c. în jurul orei 20.30, un echipaj de jandarmi aflat pe str. Străpungerea Silvestru a intervenit pentru restabilirea ordinii publice în zona parcării din fața Gării Iași, unde două persoane țipau și își adresau reciproc injurii, tulburând ordinea publică.

Jandarmii au intervenit pentru aplanarea situației, iar după legitimarea și stabilirea identității cele 2 persoane au fost sancționate cu amenzi în valoare de 1600 lei.

Miercuri, 16 septembrie 2020, în jurul orei 12.00, un echipaj mixt de ordine publică jandarm-polițist a intervenit în satul Cârlig, unde doi bărbați adresau injurii și expresii jignitoare unei alte persoane. După restabilirea ordinii și aflarea identității celor în cauză, deoarece inițial au refuzat legitimarea, cei doi bărbați au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 2000 lei.

Jandarmeria Iași recomandă cetățenilor să respecte regulile privind distanțarea fizică și măsuri de autoprotecție sanitară, să respecte indicațiile forțelor de ordine, să nu provoace și să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii publice.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţe 112.

Adauga un comentariu