Prima pagină » Editorial » A degenerat disputa pe pensii
A degenerat disputa pe pensii

A degenerat disputa pe pensii

30 oct. 2022, 11:44,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Este ceva nemaiîntâlnit până acum, în politica tradițională a PSD. Pentru prima dată, rolurile s-au inversat. PSD promovează o creștere a pensiilor de 10-11%, în timp ce PNL continuă să vizeze o creștere procentuală de 15%. Sau chiar peste. Mai urmează ca cele două partide să inverseze și electoratul. Acest ping-pong cu cifre se transformă, din ce în ce mai mult, într-un joc cinic și într-o tortură exercitată asupra pensionarilor. Un joc periculos. Care ar putea chiar să rupă căruța guvernării.

De  cel  puțin 6 luni, nu  este zi, în care înalți oficiali ai statului român să ne prezinte fel de fel de calcule legate de posibilitatea de a ameliora situația tot mai disperată a pensionarilor, prin mărirea sumelor care urmează  să le  revină  lunar.  Pe hârtie, avem o inflație, oficial recunoscută, de 17%. În realitate, luând în calcul grosul cheltuielilor suportate de pensionari, inflația se duce spre 40%. A intenționa să mărești pensiile, înseamnă să le ridici peste acest procent. Ceea ce nu  se va întâmpla. Și se va lăsa cu victime. Din ce în ce mai mulți oameni de vârsta a treia vor fi literalmente lichidați din lipsa mijloacelor minime de subzistență. Zdrobiți de inflație.

În jurul acestei teme, a situației disperate a pensionarilor, se desfășoară adevărate dispute între oamenii politici. După ce, în mod repetat, președintele Klaus Iohannis a declarat, pe bună dreptate, că procentul de ajustare a pensiilor va rezulta, în urma calculelor pe care le face executivul, singura instituție abilitată constituțional să proiecteze bugetul pe anul viitor, în urmă cu câteva zile, după ce a  visat frumos, s-a trezit vorbind. Și tam-nesam a avansat, din burtă, un procent de creștere  de 15%. Instantaneu, yesmenii au reacționat, susținând și ei  același procent de ajustare și uitând cu desăvârșire  de toate calculele anterioare, prezentate din buze,  sau chiar pe tablele dedicate acestei operațiuni, din platourile  televiziunilor de știri. A ieșit  la rampă, mai întâi, premierul. Cu  15%. După ce clamase insistent că bugetul pe anul viitor nu permite nimic peste 11%. În câteva minute s-a executat și președintele PSD, Marcel Ciolacu, utilizând o retorică aproape  identică cu cea a președintelui. În sensul că este nedrept ca pensionarii să suporte costurile crizei. Și, desigur, rând pe rând, lideri PNL. Cu adevărat emoționantă a fost ieșirea la rampă a  lui Gheorghe Flutur. Care a relatat cum că el l-ar fi convins pe Nicolae Ciucă să urce procentul, sugerând astfel că Ciucă, la rândul său, l-ar fi inspirat pe președinte.  Singurul care a refuzat cu obstinație să intre în această sarabandă, este chiar ministrul muncii, Marius Budăi, cel  care, de ani de zile, pledează insistent pentru pensii decente. După numai câteva zile, situația s-a răsturnat brusc.

Generalul cu patru stele, Nicolae Ciucă, premier al României, a  executat un desant la  Comisia Europeană. La  plecare declarând, sus și tare, că se va bate pentru câteva obiective, unul dintre  acestea fiind atingerea unor venituri decente pentru pensionari. Ajuns deasupra Bruxelles-ului, se pare că nu i s-a deschis parașuta. Și nici parașuta de  salvare nu a funcționat. A plecat ca un leu și s-a întors ca un iepuraș. Nu numai că nu a obținut  nicio modificare în ceea  ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență priviind acest capitol al pensiilor, dar, odată revenit  cu picioarele pe pământ românesc, a renunțat cu desăvârșire să-l mai îngâne pe președinte și să mai vorbească de vreo creștere de 15%. Dimpotrivă, ne-a dat o  veste tristă. Vârsta de pensionare urmează să se ridice la 65 de ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați. Și astfel, în offside, au rămas câțiva dintre subordonații săi  din staff-ul PNL, care, lucru  extrem de curios, se ciondănesc cu liderul  PSD, insistând asupra unei ajustări  de  15%. Marcel Ciolacu, după dușul  rece  administrat premierului de la  Bruxelles, își asumă un uriaș risc electoral, afirmând, în  mod repetat, că bugetul nu poate suporta decât o ajustare de maximum 11%.

Ciondăneala atinge cote maxime. Tema pensiilor poate  rupe coaliția. Promovând un procent mai mare, liberalii speră să recupereze o parte  din masivul electorat pe care l-au pierdut sub ultimele  guvernări. PSD, la rândul său, se străduiește să nu-și divizeze pe această temă, propriul bazin electoral, chiar și în condițiile în care liberalii l-au împins pe Ciolacu în colțul ringului.

Iată un  bun motiv care îl determină pe liderul PSD  să amenințe, din ce în ce mai frecvent, cu ruperea coaliției și ieșirea PSD de la guvernare. Dar o face cu mănuși. Pentru că, simultan, afirmă  că îl percepe pe Ciucă drept un frate. Frate, frate, dar brânza e pe bani. Pe banii pensionarilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`