Managerul unui Spitalul Județean de Urgență, în funcție de două săptămâni, a demisionat.
Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț va avea un nou manager după ce Toader Mocanu, investit în funcție pe 17 martie, și-a dat demisia din motive medicale.
Potrivit unor surse, conducerea spitalului va fi asigurată de managerul Spitalului Orășenesc Târgu-Neamț, Florin Apostoae.
„Am în plan să-mi întind toate antenele să aduc pentru tot personalul, tot ce înseamnă materiale de protecție, dezinfecție și echipamente medicale. Cu forțe proaspete, am să ajut pe toată lumea să privească problema cu încredere, să reușim să ne protejăm, noi cadrele medicale și să avem grijă să salvăm toți pacienții”, a declarat Florin Apostoae.
Toader Mocanu, fost prefect al județului Neamț, a fost instalat în funcție în 17 martie.
Acesta l-a înlocuit la conducerea spitalului pe Alexandru Juncu, care a demisionat în februarie.