Local

Veste bună pentru ieşeni! A fost declarat vindecat al doilea pacient diagnosticat cu coronavirus

Publicat: 25 mart. 2020

În cursul zilei de astăzi, autorităţile au anunţat faptul că la spitalul de boli infecţioase “Sfânta Parascheva din Iaşi” a fost declarat al doilea pacient vindecat în lupta cu COVID-19. Reamintim faptul că în urmă cu câteva zile cadrele medicale de la unitatea medicală mai sus menţionată anunţau cu bucurie că primul pacient ieşean diagnosticat cu coronavirs a fost vindecat. Conform studiilor, în momentul în care ultimele două teste ale pacientului cu coronavirus au avut rezultat negativ acesta este considerat vindecat şi nu mai reprezintă un pericol pentru comunitate. În general în cea dea 12-a sau a 13-a zi de la diagnosticare, pacientului îi sunt recoltate probele specifice. În urma rezultatelor, medicii specialişti decid dacă acesta poate sau nu, să se întoarcă la domiciliu. Conform protocoalelor stabilite la nivel mondial, pacientul externat va trebui să stea în autoizolare încă 14 zile, timp în care Direcţia de Sănătate Publică îi va monitoriza starea de sănătate. După cele 14 zile pacientul este considerat vindecat poate să îşi reia activităţile sociale

Vă reamintim că Grupul de Comunicare Strategică a anunțat numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus în România. Sunt date actualizate, transmise miercuri, 25 martie 2020. Până astăzi, 25 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 906 persoane confirmate pozitiv, 86 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 23 la București, 6 la Craiova, 2 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași).

Până astăzi, 25 martie, 13 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Iași, Suceava, Arad, Craiova, Timișoara și Bacău, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 144 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 3 ani și 79 de ani. La ATI, în acest moment, sunt internați 18 pacienți, din care 8 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.016 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 96.055 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Menționăm că aceste cifre referitoare la persoanele carantinate și izolate nu cuprind cifrele cu privire la situația din municipiul București, pentru care vom comunica în cel mai scurt timp posibil.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 14.466 de teste, din care 646 în unități medicale private. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.391 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 9.359 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani, care prezintă urgențe medicale, vor apela numărul unic de urgență 112, pentru a fi preluate de serviciile de ambulanță.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 167 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.336 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.



loading...

Adauga un comentariu