Prima pagină » National » A făcut scandal în sala de judecată și a amenințat magistrații! Ce măsură au luat autoritățile
A făcut scandal în sala de judecată și a amenințat magistrații! Ce măsură au luat autoritățile

A făcut scandal în sala de judecată și a amenințat magistrații! Ce măsură au luat autoritățile

29 oct. 2026, 15:30,
Andreea Ciobanu în Bzi.ro

Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi amenințat cu acte de violență un procuror și un judecător în timpul unor ședințe de judecată desfășurate în județul Teleorman. Acesta este cercetat pentru ultraj judiciar și încălcarea solemnității ședinței, potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, citat de Agerpres.

Anchetatorii susțin că incidentele s-au produs la un interval de numai trei zile, în cadrul a două proceduri judiciare distincte. Primul episod a avut loc pe 13 octombrie 2026, când instanța analiza o propunere de arestare preventivă formulată pe numele bărbatului într-un alt dosar. În timpul ședinței, acesta l-ar fi amenințat în mod repetat pe procurorul care susținea propunerea.

Scandal în două ședințe de judecată, la doar trei zile distanță

Al doilea incident s-a petrecut pe 16 octombrie, în timpul judecării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție împotriva sa. De această dată, amenințările ar fi fost adresate judecătorului care instrumenta cauza. Potrivit procurorilor, afirmațiile făcute de bărbat indicau că acesta ar fi intenționat să treacă la fapte după ce ar fi fost eliberat.

Reprezentanții Parchetului au precizat că ambele episoade s-au desfășurat în prezența jandarmilor sau a polițiștilor. Cu toate acestea, bărbatul ar fi continuat să-i amenințe pe magistrați, chiar și după ce a fost avertizat în repetate rânduri de judecători.

În timpul celor două ședințe, acesta ar fi folosit și expresii jignitoare la adresa magistraților și a altor persoane aflate în sala de judecată, perturbând desfășurarea procedurilor.

Procurorii au reținut cele două fapte de ultraj judiciar în stare de recidivă postexecutorie, având în vedere o condamnare anterioară. La momentul primului incident, bărbatul se afla deja în arest la domiciliu, măsură preventivă dispusă într-un alt dosar.

În urma cazului, instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cod portocaliu de ploi în Constanța și cod galben în București și Ilfov. Avertizările ANM sunt valabile până miercuri
ANM anunță ploi abundente în Constanța, precipitații în București și Ilfov și vânt puternic în Muntenia și Dobrogea. Hidrologii avertizează asupra riscului de viituri. Vremea se menține instabilă în mai multe regiuni ale țării, iar Constanța rămâne sub cod portocaliu de ploi. Bucureștiul și județul Ilfov intră marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00, sub […]
Cod portocaliu de ploi în Constanța și cod galben în București și Ilfov. Avertizările ANM sunt valabile până miercuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 noiembrie 2026
03 noiembrie 2026