Prima pagină » International » A fost asasinat un candidat la preşedinţia Ecuadorului. Era considerat un important luptător anticorupţie
A fost asasinat un candidat la preşedinţia Ecuadorului. Era considerat un important luptător anticorupţie

A fost asasinat un candidat la preşedinţia Ecuadorului. Era considerat un important luptător anticorupţie

10 aug. 2023, 16:20,
în International

Candidatul la preşedinţia ecuadoriană Fernando Villavicencio a fost ucis, a anunţat preşedintele ţării, Guillermo Lasso, care a promis că această „crimă nu va rămâne nepedepsită”, potrivit News.ro, care citează The Guardian.

Presa locală anunţase anterior că Villavicencio, un fost deputat care se afla în sondaje la 7,5% şi un important luptător anticorupţie, a fost împuşcat la un eveniment de campanie din Quito.

Videoclipurile de pe reţelele de socializare îl arată pe candidat ieşind de la eveniment înconjurat de gărzi. Apoi Villavicencio este văzut intrând într-o camionetă albă şi se aud foscuri de armă.

„Pentru memoria sa şi pentru lupta sa, vă asigur că această crimă nu va rămâne nepedepsită”, a declarat Lasso pe Twitter.

El a adăugat că este „indignat şi şocat de asasinarea candidatului prezidenţial Fernando Villavicencio. Transmit solidaritatea şi condoleanţele mele soţiei şi fiicelor sale”.

Cabinetul său de securitate se va reuni în scurt timp, a precizat preşedintele.

Villavicencio a fost candidatul Mişcării Construieşte Ecuadorul

Uciderea are loc pe fondul unui val surprinzător de violenţă în această ţară sud-americană, în care traficul de droguri şi crimele sunt în creştere.

„Crima organizată a mers prea departe, dar ei vor simţi toată greutatea legii”, a declarat Lasso, referindu-se la autori.

„Astăzi, mai mult ca oricând, se reiterează necesitatea de a acţiona cu mână forte împotriva criminalităţii. Fie ca Dumnezeu să-l aibă în slava sa”, a declarat colegul Jan Topic, ca răspuns la împuşcături.

Villavicencio, din provincia andină Chimborazo, a fost candidatul Mişcării Construieşte Ecuadorul. El a fost membru al unui sindicat la compania petrolieră de stat Petroecuador şi, ulterior, jurnalist care a denunţat presupuse pierderi de milioane de euro din contractele petroliere. El a fost unul dintre cei opt candidaţi la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul lunii august.

Villavicencio a fost una dintre cele mai critice voci împotriva corupţiei, în special în timpul guvernului fostului preşedinte Rafael Correa, între 2007 şi 2017, şi a fost condamnat la 18 luni de închisoare pentru defăimare din cauza unor declaraţii făcute împotriva fostului preşedinte.

El a fugit pe teritoriul indigen din Ecuador, iar mai târziu a primit azil în Peru.

În calitate de parlamentar, Villavicencio a fost criticat de politicienii din opoziţie pentru că a obstrucţionat procesul de destituire din acest an împotriva lui Lasso, ceea ce l-a determinat pe acesta din urmă să convoace alegeri anticipate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 octombrie 2026
03 octombrie 2026