Prima pagină » National » A fost dinamitat institutul lui Iliescu
A fost dinamitat institutul lui Iliescu

A fost dinamitat institutul lui Iliescu

16 feb. 2021, 11:24,
în National
După 30 de ani, coaliția aflată la putere a pus capăt existenței unui institut extrem de controversat. Institutul Revoluției Române. PSD a protestat vehement. Cum să desființezi un organism care contribuia la aflarea unui adevăr istoric atât de important? Ei bine, iată că s-a putut.

Lucian Romașcanu s-a făcut din nou purtător de cuvânt, exprimându-și în numele socialiștilor indignarea. Acest institut, ne-a comunicat domnia sa, avea rostul lui, pentru că mai sunt încă lucruri neștiute despre revoluția română. Ne-a spus astfel de la obraz că domnul Ion Iliescu, aflat în fruntea specialiștilor de primă mână, care cercetează de 30 de ani, ca să îl parafrazez chiar pe domnia sa, „meandrele concretului”, ar trebui lăsat să-și continue opera. Și să ne spună eventual ceea ce istoricii au descoperit de mult. Și anume cum a fost dată lovitura de stat din decembrie 1989. Cu sprijin sovietic. Cu trupele de diversiune Spețnaz ale armatei Moscovei și GRU, care s-au infiltrat în România și au luat în cătarea lunetei marile orașe. Și cum i-au deschis culoar lui Ion Iliescu, pentru a se pune în locul lui Nicolae Ceaușescu, asasinat în ziua de Crăciun, după un simulacru de proces. Și cum, la rândul său, Ion Iliescu i-a adus în fruntea statului, începând cu Armata Română și cu Guvernul, fix pe agenții dovediți ai Moscovei documentați de diviziunea anti-KGB a Securității. Și puși pe liber de Ceaușescu, care nu a avut curajul să-i trimită pe oamenii Moscovei în fața unui pluton de execuție.

Ce nenorocire! Institutul Revoluției Române a fost desființat, Ion Iliescu a rămas fără slujbă mai sărac și mai cinstit decât oricând. Slavă Domnului! Bine că s-a terminat! Și, dacă mai sunt încă „lucruri neștiute”, să facă bine domnul Romașcanu să le cerceteze pe bază de voluntariat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”
Învățătoarea lovită de fulger, Dumitra Topolianu, a făcut primele declarații după ce și-a revenit în spital. Cadrul didactic le mulțumește elevilor și medicilor care i-au salvat viața și spune că își dorește să revină la catedră. Dumitra Topolianu, învățătoarea care a fost lovită de fulger în timpul unei drumeții alături de elevii săi, a făcut […]
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 iulie 2026
31 iulie 2026