Prima pagină » Local » A fost finalizată licitația privind extinderea sistemului de canalizare în Miroslava

A fost finalizată licitația privind extinderea sistemului de canalizare în Miroslava

21 feb. 2023, 02:00,
Andrei ROTARU în Local

Primăria comunei Miroslava a finalizat licitația pentru realizarea serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de canalizare, finanțate prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”

Primele lucrări vor fi demarate în cursul lunii aprilie, în satul Valea Adâncă, în proiect fiind incluse și satele Găureni, Miroslava, Uricani, Valea Ursului și Vorovești. Licitația a fost câștigată de asocierea formată din Casrep SRL (lider), Lucimar SRL, Enviro Construct SRL și YDA Proiect Consulting SRL, valoarea contractului fiind de 34,73 milioane de lei, cu TVA.

La final vor fi realizați 31.205 metri de rețea de canalizare gravitațională, 5.353 de metri de conducte de refulare și 13 stații de pompare a apelor uzate. Cererea de finanțare a fost depusă în noiembrie 2021 și aprobată în august 2022.

A fost finalizată licitația privind extinderea sistemului de canalizare în Miroslava

Programul de canalizare

Primele lucrări vor fi demarate în cursul lunii aprilie, în satul Valea Adâncă, în proiect fiind incluse și satele Găureni, Miroslava, Uricani, Valea Ursului și Vorovești

Pe data de 21 decembrie 2022, reprezentanții primăriei au depus, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o cerere de finanțare, în valoare de aproximativ 88 de milioane de lei.

Fondurile vor fi utilizate pentru extinderea sistemului de canalizare pe străzile publice care nu au fost incluse în proiectele de acest gen finanțate prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare și al Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este cel mai mare proiect de investiții din istoria comunei Miroslava, fondurile urmând a fi utilizate pentru extinderea sistemului de canalizare pe 123 de străzi publice din toate satele comunei.

Totodată, din iunie 2022, pe raza comunei Miroslava se desfășoară un proiect de extindere a sistemului de canalizare, realizat de ApaVital. Acesta este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare și vizează satele Balciu, Horpaz, Miroslava, Valea Adâncă.

Valoarea contractului este de circa 33,8 milioane de lei, durata de execuției fiind de 20 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor. În total vor fi reziliați 23.189 de metri de rețea de canalizare, 15 stații de pompare, 931 de racorduri, 7.229 de metri de conducte de refulare a apei uzate.

În atenția locuitorilor zonelor vizate

Strazi vizate pentru proiect de canalizare

La final vor fi realizați 31.205 metri de rețea de canalizare gravitațională, 5.353 metri de conducte de refulare și 13 stații de pompare ape uzate

Cele trei proiecte vor fi de durată și vor presupune incluziv devieri de circulație și racordări ale proprietăților. Primăria comunei Miroslava roagă insistent locatarii de pe străzile incluse în cadrul proiectelor menționate să realizeze cât mai repede racordarea proprietăților la celelalte sisteme de utilități: apă potabilă, gaze naturale și energie electrică. De asemenea, carosabilul va fi adus la forma inițială doar după finalizarea lucrărilor privind utilitățile tuturor proprietăților de pe respectivele străzi.

„Așa după cum am promis, în aproximativ trei ani, canalizarea nu va mai fi o problemă în comuna Miroslava. Vom reuși acest lucru prin intermediul a trei proiecte majore, finanțate prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare, Programului Național de Investiții «Anghel Saligny», respectiv Programului Național de Redresare și Reziliență. În paralel, lucrăm la celelalte proiecte de modernizare a comunei”, declară primarul Miroslavei, Dan Niță.

Totodată, Primăria comunei Miroslava demarează un amplu proiect de alei pietonale în satele Balciu, Horpaz și Valea Adâncă. Valoarea totală estimată a proiectului este de 6,24 milioane de lei, echivalentul a circa 1,26 milioane de euro. Documentația tehnico-economică (faza studiului de fezabilitate) și indicatorii tehnico-economici au fost aprobați în ședința Consiliului Local din 31 ianuarie 2023.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”
Luca Niculescu estimează că are șanse mari să formeze Guvernul și anunță că vrea să ceară joi votul de învestitură în Parlament. Ilie Bolojan susține un acord politic între partide. Premierul desemnat Luca Niculescu spune că este optimist în privința formării noului Guvern și anunță că intenționează să ceară joi votul de învestitură în Parlament. […]
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
14 octombrie 2026
14 octombrie 2026
Articole similare
Zi cu ghinion pentru Alioșa Sorocan! Fostul jandarm, în fața judecătorilor ieșeni, într-un dosar de fals în declarații
02:00
FOTO Zi cu ghinion pentru Alioșa Sorocan! Fostul jandarm, în fața judecătorilor ieșeni, într-un dosar de fals în declarații
Credincioșii o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva! Drumul de aproape patru secole al celui mai important pelerinaj din România
02:00
FOTO Credincioșii o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva! Drumul de aproape patru secole al celui mai important pelerinaj din România
Un tânăr de 32 de ani din Iași a fost reținut pentru 24 de ore. A condus beat și fără permis un tractor neînmatriculat
02:00
Un tânăr de 32 de ani din Iași a fost reținut pentru 24 de ore. A condus beat și fără permis un tractor neînmatriculat
O tânără din Iași a lansat un proiect inedit. „Mi-am dorit să creez un proiect care să îi facă pe oameni să privească restaurantele din Iași cu mai multă curiozitate”
02:00
O tânără din Iași a lansat un proiect inedit. „Mi-am dorit să creez un proiect care să îi facă pe oameni să privească restaurantele din Iași cu mai multă curiozitate”
APIA a demarat pregătirile pentru plata avansului aferent campaniei 2026. Sumele încep să ajungă în conturile beneficiarilor din Iași începând cu 16 octombrie
02:00
APIA a demarat pregătirile pentru plata avansului aferent campaniei 2026. Sumele încep să ajungă în conturile beneficiarilor din Iași începând cu 16 octombrie
Condiții jalnice într-o parcare cu taxă din Iași! Șoferii plătesc 7 lei pe oră ca să își lase mașinile în mocirlă
02:00
FOTO Condiții jalnice într-o parcare cu taxă din Iași! Șoferii plătesc 7 lei pe oră ca să își lase mașinile în mocirlă
Un tânăr de 27 de ani din Bacău, depistat la cerșit în scaun cu rotile în Iași! După ce a fost prins, băiatul le-a arătat scheme de karate polițiștilor. „S-a ridicat și lovea cu piciorul”
02:00
FOTO Un tânăr de 27 de ani din Bacău, depistat la cerșit în scaun cu rotile în Iași! După ce a fost prins, băiatul le-a arătat scheme de karate polițiștilor. „S-a ridicat și lovea cu piciorul”
Tergiversare fără sfârșit în dosarul lui Costel Alexe! După ani de proceduri, ce a decis Tribunalul Iași
02:00
FOTO Tergiversare fără sfârșit în dosarul lui Costel Alexe! După ani de proceduri, ce a decis Tribunalul Iași
Scandal la Grădinița nr. 1 din Iași! Angajații spun că sunt terorizați de directoarea Camelia Apopei: „Nu mai rezistă nimeni”
02:00
FOTO Scandal la Grădinița nr. 1 din Iași! Angajații spun că sunt terorizați de directoarea Camelia Apopei: „Nu mai rezistă nimeni”
Așa „dezvoltă” Costel Alexe județul! O nouă licitație publicată de Consiliul Județean Iași a fost contestată. Firmele reclamă practici ilegale
02:00
FOTO Așa „dezvoltă” Costel Alexe județul! O nouă licitație publicată de Consiliul Județean Iași a fost contestată. Firmele reclamă practici ilegale