Prima pagină » International » A fost haos total! Cel puțin 3 morți și 50 de răniți după ce un tren s-a rupt în două în plină cursă
A fost haos total! Cel puțin 3 morți și 50 de răniți după ce un tren s-a rupt în două în plină cursă

A fost haos total! Cel puțin 3 morți și 50 de răniți după ce un tren s-a rupt în două în plină cursă

28 iul. 2025, 12:03, 1 ,
Redacția BZI în Bzi.ro

O tragedie feroviară s-a produs duminică seară, 27 iulie, în sud-vestul Germaniei, acolo unde un tren regional de pasageri a deraiat într-o zonă împădurită, provocând moartea a cel puțin trei persoane și rănirea a aproape 50 de oameni, dintre care unii se află în stare gravă. Incidentul s-a petrecut în apropiere de orașul Riedlingen, în landul Baden-Württemberg, și a fost confirmat de autoritățile germane.

Potrivit informațiilor preliminare, în tren se aflau aproximativ 100 de pasageri în momentul accidentului. Cel puțin două dintre vagoane au sărit de pe șine în jurul orei locale 18:10, într-o zonă greu accesibilă, în mijlocul unei păduri. Trenul regional expres al companiei Deutsche Bahn circula pe ruta Sigmaringen–Ulm, una frecventată de călători locali și navetiști.

Tren plin cu pasageri, deraiat în Germania

Inițial, informațiile despre amploarea accidentului au fost contradictorii: unele surse au vorbit despre câțiva răniți, în timp ce altele, citând autorități din domeniul securității, au indicat din start posibilitatea mai multor decese. Între timp, poliția a confirmat oficial că trei persoane și-au pierdut viața, iar în jur de 50 au fost rănite, dintre care mai multe în stare critică.

Echipele de salvare au intervenit în forță la fața locului, însoțite de ambulanțe, pompieri și un important dispozitiv de urgență. Centrul regional de coordonare din Reutlingen a catalogat incidentul drept „grav”, semnalând un număr ridicat de victime și o operațiune de salvare extrem de complicată din cauza terenului dificil.

Până în acest moment, cauzele deraierii nu sunt cunoscute. Specialiștii în infrastructură feroviară și criminaliștii au fost trimiși la fața locului pentru a cerceta dacă este vorba despre o eroare tehnică, o problemă de infrastructură sau alt tip de incident. Deutsche Bahn și autoritățile locale urmează să ofere mai multe detalii pe măsură ce ancheta avansează.

Tragedia a stârnit reacții de consternare în Germania, într-un context în care siguranța transportului feroviar este în general considerată foarte ridicată.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul donațiilor raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că, în 2025, românii au oferit în medie 0,9% din veniturile lor sub formă de donații, dacă sunt cumulate banii acordați organizațiilor caritabile, sprijinul oferit direct persoanelor aflate […]
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor
Comentarii
  • Infrastructura Germaniei la fel ca și industria este praf și pulbere !, sunt în recesiune continua de vreo 3 ani , nu mai sunt bani, sunt depășiți , totul se fărîmițează în jur !, este doar începutul colapsului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 septembrie 2026
03 septembrie 2026