Prima pagină » International » A ieșit pe piață lingura electrică! Cât costă produsul ce te ajută să mănânci sănătos – VIDEO
A ieșit pe piață lingura electrică! Cât costă produsul ce te ajută să mănânci sănătos - VIDEO

A ieșit pe piață lingura electrică! Cât costă produsul ce te ajută să mănânci sănătos – VIDEO

21 mai 2024, 12:30,
în International

Gigantul japonez din sectorul băuturilor Kirin Holdings va începe să comercializeze o lingură electrificată despre care cercetătorii susţin că poate promova o alimentaţie mai sănătoasă, îmbunătăţind gusturile sărate fără a utiliza sodiu suplimentar, informează Reuters.

Lansarea de luni, 20 mai, a acestui produs marchează prima comercializare a unei tehnologii care a câştigat (anul trecut – n.red.) premiul Ig Nobel, care recompensează cercetările neobişnuite şi uneori amuzante.

Japonezii au scos pe piață lingura cu baterie care face mâncarea mai bună

Kirin Holdings va vinde doar 200 de Linguri Electrice Sărate, online, la preţul de 19.800 de yeni (127 de dolari) în această lună şi o serie limitată la un retailer japonez în iunie, dar speră să ajungă la 1 milion de clienţi la nivel global în următorii cinci ani. Vânzările în străinătate vor începe anul viitor.

Lingura, făcută din plastic şi metal, a fost proiectată în colaborare cu Homei Miyashita, profesor la Universitatea Meiji, care a demonstrat anterior efectul de îmbunătăţire a gustului cu ajutorul unor prototipuri de beţişoare electrice. Efectul funcţionează prin trecerea unui câmp electric de slabă intensitate de la lingură pentru a concentra moleculele de ioni de sodiu pe limbă, cu scopul de a spori astfel salinitatea percepută a alimentelor.

Kirin Holdings, care se orientează către domeniul sănătăţii şi se îndepărtează astfel de la afacerea sa tradiţională cu bere, consideră că tehnologia are o importanţă deosebită în Japonia, unde un adult mediu consumă aproximativ 10 grame de sare pe zi, dublu faţă de cantitatea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Consumul excesiv de sare este asociat cu creşterea incidenţei de hipertensiune, accident vascular cerebral şi alte boli.

„Japonia are o cultură alimentară care tinde să favorizeze gusturile sărate. Japonezii, în ansamblul lor, trebuie să îşi reducă consumul de sare, dar poate fi dificil să ne îndepărtăm de ceea ce suntem obişnuiţi să mâncăm. Acesta este motivul care ne-a făcut să dezvoltăm lingura electrică”, a declarat Ai Sato, cercetător la Kirin Holdings.

Cântărind 60 de grame, lingura electrică funcţionează cu o baterie reîncărcabilă cu litiu.

Homei Miyashita şi colegul său, Hiromi Nakamura, au primit premiul Ig Nobel pentru nutriţie de la imunologul şi laureatul Premiului Nobel pentru medicină Peter Doherty în cadrul unei ceremonii desfăşurate anul trecut în format online.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
09 noiembrie 2026
09 noiembrie 2026