Prima pagină » Titlurile zilei » A îndurat 16 ani de bătăi din partea soțului violent! Bărbatul a avut 6 ordine de protecție față de femeie. „Aveam o zi în care nu mă lovea și 10 în care mă bătea”

A îndurat 16 ani de bătăi din partea soțului violent! Bărbatul a avut 6 ordine de protecție față de femeie. „Aveam o zi în care nu mă lovea și 10 în care mă bătea”

22 apr. 2026, 02:00, 7 ,
Alina LUPU în Titlurile zilei

O femeie din Trifești a fost bătută ani la rând de soț. Bărbatul a avut 6 ordine de protecție față de femeie. În prezent, aceasta locuiește cu concubinul și cei 5 copii

O femeie din Trifești, comuna Trifești, Iași, a îndurat 16 ani de bătăi, de dragul celor 5 copii, din partea soțului violent. Individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-a bătut soția. Bărbatul a avut 6 ordine de protecție față de femeie, dar asta nu l-a determinat să nu o mai amenințe.

A îndurat 16 ani de bătăi din partea soțului violent!

O femeie din Trifești a trăit ani de coșmar alături de soțul său, Gheorghe Baraboi. Aceștia s-au căsătorit în 2008, iar de atunci femeia a trăit într-un continuu mediu de coșmar. Cei doi au împreună cinci copii, toți fiind minori.

În prezent, femeia, Liliana Baraboi, s-a mutat cu concubinul său, Andrei Feraru, la domiciliul acestuia, în Victoria, împreună și cu cei 5 copii.

Andrei Feraru, mecanic de profesie, susține că, de o perioadă, nu mai poate merge la muncă de frică că soțul concubinei sale va veni și o va agresa, întrucât o amenință foarte des că o va omorî. Acesta mai spune că bărbatul, dacă își pune ceva în minte, duce la bun sfârșit.

„Soțul o bătea. A avut 6 ordine de protecție și eu am luat-o cu 5 copii. Am luat-o la mine. Eu nu mai pot merge la muncă de frică că el poate veni să o omoare, că tot o amenință. Eu o întrețin pe ea și pe cei șase copii – cinci ai lui și unul al meu. Concubina mea a pierdut și o sarcină din cauza stresului, săptămâna trecută”, a spus concubinul femeii.

Femeia povestește emoționată clipele de coșmar prin care a trecut ani la rând.

„În 2008, ne-am căsătorit, iar bătăile au început încă de atunci. Pe parcursul celor cinci sarcini am fost lovită de către soț. Eu credeam că acest lucru este normal, dar la un moment dat nu am mai rezistat. Nu luam bătaie doar eu, îi bătea și pe copii. El nu recunoaște nimic. Nu știu de ce mă bătea. Se răzbuna. Eu aveam copil mic și, uneori, nu terminam toată treaba, iar el mă bătea. El consuma și alcool, dar mă bătea mai mult când era treaz. Să zic că aveam o zi în care nu mă lovea și 10 în care mă bătea”, a spus femeia batjocorită, Liliana Baraboi.

Individul a avut 6 ordine de protecție

La data de 14 octombrie 2025, magistrații de la Judecătoria Iași au dispus condamnarea lui Gheorghe Baraboi la mai multe pedepse, astfel că instanța contopește pedepsele aplicate inculpatului, aplicându-se pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse. Astfel, pedeapsa rezultantă este de un an, 9 luni și 10 zile închisoare, care se execută în regim de detenție. Doar că, la 15 aprilie 2026, judecătorii de la Curtea de Apel Iași au descontopit pedeapsa, aplicând pedeapsa de 1 an, 5 luni și 20 de zile închisoare, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

„Primul ordin de protecție l-am cerut în octombrie 2022, chiar de ziua lui, pentru că m-a bătut. În vara aceluiași an, m-a bătut până a chemat unul dintre copiii mei poliția. Atunci a venit poliția, dar nu mi-au luat nicio declarație. Întrucât nu mi-au luat nicio declarație, am făcut plângere la Parchet. I-a venit o amendă acasă, iar din acel moment am avut și mai mari probleme. Pentru că m-a bătut din nou, am chemat iar poliția, care i-a dat un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de cinci zile. În timpul ordinului de protecție, soțul meu locuia în aceeași casă cu mine, amenințându-mă că, dacă rămân singură, nu o să mă descurc cu cei cinci copii. Mie îmi era frică să stau cu el în casă, motiv pentru care am sunat poliția, el fiind arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. După ce a ieșit din arest, a venit direct acasă, mințindu-mă că instanța i-a spus că poate locui acolo. Eu știam că nu este adevărat, pentru că aveam un ordin de protecție împotriva lui pentru o perioadă de șase luni de zile”, a completat femeia.

Și-a luat copiii și a plecat

Din cauza bătăilor, femeia a plecat, locuind o perioadă la mama sa, dar nu avea condiții, deoarece acolo locuia și sora sa.

„În 2023, am plecat de la casa noastră și am stat o perioadă la mama, dar nu aveam condiții să stau mult timp acolo cu cinci copii. Soțul meu a sunat la protecția copilului, spunând că el nu poate crește copiii și vrea să-i dea la stat, dar eu nu am acceptat așa ceva. Mă chinui cum pot, dar copiii nu îi dau. Toți copiii sunt minori. Cel mai mare copil are 17 ani, iar cel mai mic, 7 ani. Nu am putut depune cererea de divorț mai devreme, din cauza faptului că nu am avut bani. Pentru o perioadă de timp, am luat trei dintre copii, cei mai mici, cu mine la concubinul actual, iar ceilalți doi, mai mari, au rămas la soț”, a spus Liliana Baraboi.

Bărbatul ar fi chemat-o pe soția sa să le gătească celor doi copii care locuiau cu el, însă avea planuri mai murdare, încercând să o sechestreze.

„Ultimul episod violent a avut loc în primăvara anului 2024, atunci când soțul m-a sunat să merg la domiciliu, sub pretextul de a le face mâncare și curățenie celor doi copii care locuiau cu el. Acesta m-a asigurat că el nu este acasă și că totul va fi bine. Anterior, mai fusesem la el acasă sub același pretext și el m-a sechestrat și m-a bătut. Din acest motiv, i-am spus concubinului meu ca, în cazul în care nu mai răspund la telefon, să sune la poliție, temându-mă că mă va sechestra din nou. Așa s-a și întâmplat. Am ajuns acolo, mi-a luat telefonul, a încuiat ușa și a început să mă bată. După câteva ore, a venit poliția și doar așa am putut pleca”, a spus femeia.

Își înjură copiii în ultimul hal

Femeia spune că și-ar dori să-și ducă copiii la bunica maternă, însă îi este teamă de reacția soțului.

„Mama mea locuiește în același sat cu soțul, copiii mei și-ar dori să-și viziteze bunica, dar eu nu-i las de teamă să nu-i bată soțul. Avocata soțului este verișoara lui dreaptă. El trebuie să plătească la cât rău a făcut. A avut 6 ordine de protecție”, a mai spus femeia.

În mai multe mesaje vocale, pe care nu le putem reda din cauza limbajului licențios, bărbatul își înjură și amenință copiii minori, cărora le este frică să-și mai vadă tatăl. Ba mai mult, acesta s-a opus ca minorii să fie înscriși la școală.

„Eu am vrut să înscriu copiii la școală la Victoria, dar trebuia să-și dea acordul și soțul, însă 6 luni de zile nu a lăsat copiii să meargă la școală”, a completat femeia.

Contactat de reporterii BZI, bărbatul a avut o atitudine rezervată, oferind o scurtă declarație.

„Ce treabă am eu cu dânsa și cu voi? Nu este adevărat că am bătut-o. Ea nu mai locuiește cu mine de vreo 4 ani. E măritată cu altul, are și copii”, a spus Gheorghe Baraboi.

O femeie din Trifești a îndurat 16 ani de bătăi, de dragul celor cinci copii, din partea soțului violent, atât fizic, cât și verbal, inclusiv cu copiii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Horror! O mașină a sărit în gol 20 de metri de pe Pasarela Bucium, după ce s-a izbit de un TIR. Șoferița a murit: „I se vedeau creierii” – UPDATE
Un accident rutier grav a avut loc în municipiul Iași, unde un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium în urma impactului cu un TIR. Mai multe echipaje de intervenție au fost trimise de urgență la fața locului pentru salvarea victimelor și acordarea primului ajutor. UPDATE 2: Din nefericire, șoferița a murit. Trupul neînsuflețit a […]
Comentarii
  • Acest individ nu poate fi numit OM, animal nici atât pentru că și un animal îl poți dresa și înțelege până la urmă cei bine și cei rău.

    • fugi ma cu cercu, dar fugi tareeeeeeeeeeeee! ea l-a ales, da??? avea si variante mai bune, sa se spele cu el pe cap

      • Când ești doar un primitiv ce poți spune.

        • In primul rand ca tu nu stii care e adevarul dar crezi pe cuvant tot ce spune individa pentru ca ai probleme cu barbatii si automat crezi orice acuzatie pe care o face orice femeie despre orice barbat.
          In al doilea rand, daca esti proasta si te cuplezi cu un nebun care te cafteste, meriti toate vanataile pe care le primesti. Daca sari in pat cu toti nebunii, e problema ta.

  • Ea si l-a ales, nu a fortat-o nimeni. Sa-i traiasca! Nu e nimeni vinovat de alegerea ei.

  • „Poţi să te naşti sub toată galaxia, când ai ieşit prost din mama ta aşa mori sub toate zodiile.” – Părintele Calistrat Chifan.

  • ciumpalac tarabost cu fatza de prost

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 aprilie 2026
25 aprilie 2026