Prima pagină » International » A murit Brigitte Bierlein, prima femeie cancelar din istoria Austriei
A murit Brigitte Bierlein, prima femeie cancelar din istoria Austriei

A murit Brigitte Bierlein, prima femeie cancelar din istoria Austriei

03 iun. 2024, 20:20,
în International

Fostul cancelar austriac Brigitte Bierlein a murit la vârsta de 74 de ani, au anunţat luni autorităţile – transmit agenţiile internaţionale de presă, transmite Agerpres.

Brigitte Bierlein a devenit prima femeie cancelar din istoria Austriei în 2019, după prăbuşirea guvernului predecesorului său, Sebastian Kurz, din cauza scandalului de corupţie Ibiza.

Brigitte Bierlein a fost prima femeie care a prezidat Curtea Constituţională

De de asemenea, a fost prima femeie care a prezidat Curtea Constituţională, după ce a devenit vicepreşedinte al celei mai înalte instanţe şi prima femeie procuror general.

În mijlocul uneia dintre cele mai mari crize instituţionale din Austria de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, reprezentată de scandalul Ibiza, Bierlein a demisionat din funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, poziţie în care fusese promovată cu doi ani mai devreme. A condus ţara timp de şapte luni într-un guvern interimar condus de funcţionari publici, până la 7 ianuarie 2020, când actuala coaliţie formată din conservatori şi Verzi a ajuns la putere în urma alegerilor anticipate.

Karl Nehammer, a „regretat profund” decesul predecesoarei sale

Actualul cancelar (prim-ministru), conservatorul Karl Nehammer, a „regretat profund” decesul predecesoarei sale, într-un comunicat publicat pe reţeaua de socializare X, în care a subliniat că Bierlein „şi-a asumat responsabilităţi într-o perioadă dificilă din dragoste pentru patria sa”.

Comentând, în urmă cu câţiva ani, secretul succeselor sale într-o lume a funcţiilor înalte deţinute de bărbaţi, Bierlein a mărturisit că este motivată de „o anumită ambiţie sănătoasă” şi de „multă plăcere în muncă”.

Când Bierlein a depus jurământul pentru postul de cancelar, ea a făcut apel la tineretul țării, și în special la tinerele femei, să ajute să facă o „Austrie puternică, locuibilă și tolerantă”.

„Țara noastră, democrația noastră au nevoie de voi toți, de puterea voastră creatoare și de credința voastră în Austria”, a spus ea la acea vreme.

„Angajamentul dumneavoastră este de neînlocuit pentru sănătatea republicii noastre și a întregii Europe”.

Bierlein a activat timp de zeci de ani în parchetul și într-o comisie independentă pentru protecția victimelor împotriva abuzurilor și violenței. Era cunoscută și ca o iubitoare de teatru și artă.

Nu a avut copii, a informat APA, spunând adesea presei austriece că nu și-ar fi putut imagina să combine un loc de muncă cu copiii. Partenerul ei de mulți ani, judecătorul Ernest Maurer, a murit în 2021, a informat agenția.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, fără Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan amână desemnarea premierului, iar partidele își mențin propriile variante
România este de aproape patru luni fără un Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan analizează noi consultări, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR au variante diferite pentru funcția de premier. Criza politică de la București continuă, după ce consultările anunțate pentru începutul lunii septembrie nu au avut loc. Președintele României, Nicușor Dan, analizează […]
România, fără Guvern cu puteri depline. Nicușor Dan amână desemnarea premierului, iar partidele își mențin propriile variante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 septembrie 2026
03 septembrie 2026