Local

A privit neputincios cum totul arde în jurul lui! Acest bătrân, imobilizat la pat, nu a putut face nimic decât să aștepte

Publicat: 08 nov. 2019

A fost adus în stare gravă la spital după ce casa în care locuia a luat foc. Era imobilizat la pat și a privit neputincios cum totul se năruie. Echipajele de prim-ajutor l-au salvat în ultimul moment. Bătrânul a fost adus la spital, dar medicii sunt reticenți când vine vorba despre șansele de supraviețuire. Iată în ce stare este ieșeanul și ce spun doctorii despre șansele pe care le are

Un bărbat în vârstă de 89 de ani, din Iași, localitatea Răducăneni, a trecut printr-un adevărat coșmar. În cursul zilei de joi, un incendiu a izbucnit în casa în care acesta locuia. Vecinii au sunat la 112 și au cerut ajutorul pompierilor și al cadrelor medicale, care s-au deplasat de urgență la fața locului.

„În cursul zilei de joi, echipajele SMURD au intervenit la Răducăneni, pentru a salva viața unui bărbat în vârstă de 89 de ani. Echipele de salvare, care au ajuns la fața locului, au constatat că era vorba despre un incendiu, care a izbucnit la casa în care locuia pacientul. Până în momentul de față, nu se cunoaște cu exactitate mecanismul prin care a izbucnit incendiul”, precizează prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.

A privit neputincios, așteptând să fie salvat

Bărbatul în vârstă de 89 de ani, a cărui locuință a ars, a privit neputincios la tot ce s-a întâmplat. Acesta era imobilizat la pat și nu a putut să iasă din casă sau să anunțe echipajele de pompieri, prin apel la 112. Astfel, tot ce i-a rămas de făcut a fost să aștepte să fie salvat. În momentul în care cadrele medicale au ajuns la fața locului și bărbatul a fost scos din locuința în flăcări, s-a constatat că acesta era conștient. Cu toate acestea, bărbatul a suferit arsuri importante și a fost transportat, în stare gravă, de urgență la spital. În momentul de față, acesta se află internat la noua Clinică de Arși de la Spitalul „Sf. Spiridon”.

Prognosticul este rezervat

Bărbatul a fost transportat în stare gravă la spital. Acesta s-a ales cu arsuri grave, iar medicii încearcă să-i salveze viața.

„Cadrele medicale care au intervenit la fața locului, l-au preluat pe bărbatul în vârstă de 89 de ani. Acesta suferise arsuri de gradul al ll-lea și al lll-lea, prin flacără deschisă. Este vorba despre arsuri pe aproximativ 25 la sută din suprafața corpului. Pacientul a fost transportat de urgență la Unitatea de Primire Urgențe. Inițial, la fața locului s-a deplasat EPA, iar ulterior, după ce s-a transmis că pacientul are arsuri grave, s-a deplasat la fața locului un alt echipaj”, mai spune prof. dr. Diana Cimpoeșu.

Pacientul s-a ales cu arsuri grave, pe o mare suprafață a corpului. Acesta a fost intubat, fiind internat în momentul de față.

„La preluare, pacientul era conștient, agitat, cu arsură importantă la nivelul feței, la nivelul scalpului și latero-cervical drepta, fiind vorba despre arsuri de gradul al ll-lea. Totodată, pacientul prezenta și arsură de gradul al lll-lea la mâna dreaptă și la nivelul antebrațului. Totodată, bătrânul a fost diagnosticat și cu arsură la nivelul membrului inferior stâng, de gradul al ll-lea. Pacientul a fost sedat și intubat, fiind introdus la Anestezie și Terapie Intensivă. În aceste condiții, putem spune că prognosticul este rezervat”, adaugă prof. dr. Diana Cimpoeșu.



loading...

Adauga un comentariu