…a treia zi, după Scripturi!

Multe au fost năpastele care au lovit omenirea de-a lungul timpului. În nenumărate rânduri oamenii s-au aflat pe marginea prăpastiei, îndurând suplicii pe care, pentru a le putea percepe și asimila, le-au considerat a fi pedepse divine. După vorba cronicarului Miron Costin, niciodată n-au fost vremurile sub om ci bietul om sub vremuri.
Când n-au fost potopuri și cutremure au fost războaie nimicitoare care ne-au decimat și care ne-au fugărit prin codri și prin peșteri iar când n-au fost potopuri, cutremure sau războaie, ne-am ticăloșit și ne-am învrăjbit între noi, până când, unii, puțini la număr, au primit în dar credința întru tămăduirea acestor suferințe, credință cu care, slujbașii bisericii ortodoxe ridică spre ceruri, de două mii de ani, o rugăciune umilă: ”Așa, Doamne, înmulțind dragostea în inimile noastre, păzește-ne de tot răul și de asuprirea dușmanilor văzuți și nevăzuți, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, și totdeauna ne ajută să ne iubim unii pe alții și să facem tot binele, spre a ne învrednici de bunătățile tale cerești”.
De două mii de ani, în momentele de restriște, orice năpastă i-ar lovi și oricât de adâncă ar fi bezna în care s-ar afla, creștinii au o lumină călăuzitoare care-i scoate mereu la mal. De două mii de ani, noi, cei care credem în povestea fascinantă a sacrificiului divin întru răscumpărarea ticăloșiei noastre, ne sprijinim, în momentele de cumpănă, pe certitudinea spirituală a Învierii Mântuitorului.
Acum, în anul de grație 2020, de sărbătoarea Învierii, ne este dat și nouă să urcăm, alături de Cel pe care-l cinstim de două milenii, Golgota generației noastre. O molimă pustiitoare, cum n-au fost multe în istorie, ne-a fugărit, ne-a obligat să ne ascundem ca pe vremea năvălirilor barbare și ne-a adus, odată cu frica de moarte, un timp de reflecție, necesar dar nu suficient. Avem acum răgazul să privim în sufletele noastre și să vedem că toți suntem egali în fața morții, orice demnitate publică am avea și orice funcție vremelnică am ocupa. Avem vreme să ne aducem aminte că fiul unui biet tâmplar evreu a venit să ne fie împărat prin smerenie și umilință iar nu prin avere, trufie și aroganță.
După pilda Mântuitorului, căruia, așa cum povestesc Scripturile, i-au trebuit trei zile ca să revină la viață, vom reveni și noi la ale noastre, mai devreme sau mai târziu. Ne vom regăsi preocupările cotidiene, plimbările și prietenii, ne vom relua obiceiurile și vizitele la muzee sau la biserici dar, înainte de toate, ne vom regăsi speranța și vom rosti, poate cu mai multă simțire, Hristos a înviat, așa cum discipolii Săi au rostit…a treia zi, după Scripturi!