Prima ninsoare din acest sezon rece a fost înregistrată în noaptea de luni spre marți pe Transfăgărășan, în zona Bâlea Lac. La peste 2.000 de metri, temperaturile au coborât sub zero grade, iar un strat subțire de zăpadă s-a depus. Drumarii spun că traficul se desfășoară normal, însă îi avertizează pe șoferi să verifice condițiile de drum înainte de plecare.
Toamna a adus deja primele imagini cu zăpadă în România. În zona Bâlea Lac, din Munții Făgăraș, ninsoarea a început în timpul nopții, iar dimineața peisajul era acoperit de un strat subțire de zăpadă.
Marți dimineață, la Bâlea Lac au fost înregistrate -2 grade Celsius. Pentru moment, zăpada nu a creat probleme traficului de pe Transfăgărășan, iar utilajele de deszăpezire nu au fost nevoite să intervină. Situația este însă urmărită de drumari, în condițiile în care temperaturile vor coborî și în următoarele nopți.
Drumarii îi avertizează pe șoferi, după ce a nins pe Transfăgărășan
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov îi sfătuiește pe cei care urmează să circule pe Transfăgărășan să se informeze înainte de a pleca la drum.
„Cu toate acestea, având în vedere prognoza pe următoarele zile (şi mai ales nopţi), cu temperaturi care vor scădea sub zero grade, îi rugăm pe şoferii care vor să parcurgă Transfăgărăşanul să se informeze asupra condiţiilor de trafic înainte de a pleca la drum”, au transmis reprezentanții DRDP Brașov.
Potrivit prognozei, răcirea nu se limitează la zona montană. Temperaturile vor scădea semnificativ în mai multe regiuni ale țării, iar vremea va deveni rece pentru această perioadă. La altitudini de peste 1.700 de metri sunt așteptate în continuare precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
În zonele montane înalte, vântul poate ajunge la rafale de 60-70 km/h, în special în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură. În alte regiuni sunt prognozate ploi, iar local acestea pot fi însoțite de descărcări electrice și grindină.
Pentru această săptămână este anunțată și o scădere a temperaturilor maxime cu aproximativ 8-12 grade față de valorile înregistrate în weekendul anterior.
Salvamont: „Condițiile se pot modifica în doar câteva ore”
Primele ninsori sunt un semnal important și pentru turiștii care aleg traseele de mare altitudine. Salvamont Sibiu atrage atenția că situația de pe munte se poate schimba rapid odată cu apariția zăpezii și a gheții.
„Chiar dacă în zonele joase este încă toamnă, la altitudine putem avea temperaturi negative, zăpadă, gheaţă, vânt puternic şi vizibilitate redusă. Traseele care vara sunt uşor accesibile pot deveni mult mai dificile odată cu apariţia zăpezii şi a gheţii”, avertizează salvamontiştii din Sibiu.
Turiștii sunt sfătuiți să verifice prognoza și condițiile din zona montană înainte de plecare, să își adapteze traseul la vreme și experiență și să poarte echipament potrivit pentru temperaturi scăzute și teren alunecos.
Salvamontiștii recomandă încălțăminte cu talpă aderentă și, acolo unde condițiile o impun, echipament specific de iarnă. De asemenea, turiștii sunt sfătuiți să țină cont că durata traseelor poate crește și să plece suficient de devreme pentru a evita întoarcerea pe întuneric.
„Important: la peste 2.000 m, condiţiile meteo se pot modifica în doar câteva ore. Zăpada şi gheaţa pot ascunde marcajele sau pot face porţiuni aparent uşoare să devină periculoase. Înainte de plecare, informaţi-vă despre starea traseului şi nu ezitaţi să renunţaţi sau să schimbaţi traseul dacă evoluţia vremii sau condiţiile din teren nu sunt favorabile. Pentru situaţii de urgenţă, apelaţi 112”, au adăugat salvamontiştii.
Anul trecut, prima ninsoare pe Transfăgărășan a fost consemnată la începutul lunii octombrie. În acest an, însă, primii fulgi au apărut încă din 21 spre 22 septembrie, la Bâlea Lac.
Stați să vedeți când vine la Iași -0.5 grade și se activează operațiunea „Deszăpezirea” unde centru de comandă o sa fie la Citadinus, unde marele șef la ciordit o sa fie șeful comandamentului de atâția ani nimeni altul decât agronomul Iorgulescu Cătă și cu gașca cangrenă de la mecanizare: Caz(anus, Vernicas, Moldoveanu ăla obosit și cu Ionesco( care primarul se lăuda că îl va schimba) unde o sa combine mii de tone de motorină și sute de tone de sare. Va veni și vremea dreptății totuși, DaNA abia așteaptă, și nu asta de la Iași.