Prima pagină » Eveniment-Social » ABA Prut-Bârlad demarează un proiect finanțat din fonduri europene în județele Botoșani și Iași
ABA Prut-Bârlad demarează un proiect finanțat din fonduri europene în județele Botoșani și Iași

ABA Prut-Bârlad demarează un proiect finanțat din fonduri europene în județele Botoșani și Iași

18 mai 2020, 13:16,
în Eveniment-Social

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad demarează un proiect finanțat din fonduri europene pentru “Reconectare și restaurare luncă inundabilă, remeandrare curs de apa Jijia’’, realizat prin măsuri care asigură eficacitatea intervenţiilor de prevenire a inundaţiilor sub forma infrastructurii verzi. “Reconectare și restaurare luncă inundabilă, remeandrare curs de apă Jijia’’ în valoare estimată de 150 milioane de lei în județele Botoșani și Iași.

„În prezent, stadiul de implementare al proiectului este în evaluare a studiului de fezabilitate.

Valoarea totală a proiectului este de 150 milioane de lei cu T.V.A.

Prin proiectul de “Reconectare și restaurare luncă inundabilă, remeandrare curs de apa Jijia’’ se vor efectua următoarele investiții:
O acumulare nepermanentă de mici dimensiuni pe cursul de apă Buhai, Volum = 6.37 mil. mc. Acumularea nepermanentă Buhai are rolul de a atenua debitele de viitură cu probabilitatea de depășire de 0.5% la valoarea debitului ce poate fi tranzitat în condiții de siguranță aval de construcție, prin albia râului Buhai și, respectiv, a râului Jijia, în vederea apărării împotriva inundațiilor a orașului Dorohoi și a localităților din aval (Broscăuți și Slobozia).

Măsuri de amenajare stabilizare a albiei prin:

– realizarea de praguri pentru reținerea aluviunilor pe râul Buhai și Pârâul Întors, măsura aplicată în vederea micșorării cantităților de aluviuni transportate. Foarte important este faptul că aceste lucrări se vor aplica prin soluții verzi / non-structurale / structurale de tip ușor;
– recalibrarea albiei râului Jijia pe o lungime de 13.560 m. Vor fi luate în considerare și alte soluții alternative de consolidare a malurilor care sunt prietenoase cu mediul.

Execuție lucrări de îndiguiri locale pe cursul de apă Buhai pe o lungime de 372 m în dreptul localității Șendriceni, județul Botoșani;
Execuție lucrări de îndiguiri/aducere la cotă îndiguiri existente pe o lungime de 10 km pe sectorul Dorohoi-Broscăuți-Slobozia pe cursul de apă Buhai;
Totodată vor fi realizate și consolidări de mal :
Pe o lungime de 725 metri pe cursul de apă Jijia pe sector aval pod Carniceni – amonte pod Golăești;

Măsuri de realizare a conexiunilor între cursul de apă Jijia regularizat și meandrele acesteia:

Transformare subtraversare Cotu Morii în nod hidrotehnic cu stavilă gonflabilă și călugăr;
Reabilitare subtraversare Podu Jijiei;
Nod hidrotehnic cu stavilă gonflabilă și călugăr amonte de Bosia;
Extindere turn călugăr aval Bosia;
Realizare turn călugăr amonte Cristești, județul Iași;
Realizare subtraversare aval Cristești, județul Iași;
Reabilitare nod hidrotehnic Chipereşti, automatizare echipamente hidromecanice.

Proiectul finanțat din fonduri europene POIM Axa 5 – “Reconectare și restaurare luncă inundabilă, remeandrare curs de apă Jijia’’ este necesar deoarece pagubele provocate de cursurile de apă Buhai și Jijia în zona Dorohoi, județul Botoșani și aval ca urmare a inundațiilor din anii 2005, 2006 şi 2010 au fost colosale. În acești ani, când au avut loc dezastre cauzate de precipitațiile abundente, bilanțul este următorul: 7 persoane decedate, 1.075 persoane evacuate, 300 gospodării și 400 anexe gospodărești inundate, 470 hectare terenuri arabile , 500 hectare de pășuni, 30 km drumuri, 11 poduri și podețe distruse, 25 agenți economici, 10 instituții publice afectate.”, potrivit reprezentanților ABA Prut-Bârlad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 noiembrie 2024
09 noiembrie 2024