Prima pagină » National » Accident cu scântei în Giurgiu! Soțul vicepreședintei Curții de Apel București, răsturnat cu bolidul de lux! Testul antidrog, pozitiv
Accident cu scântei în Giurgiu! Soțul vicepreședintei Curții de Apel București, răsturnat cu bolidul de lux! Testul antidrog, pozitiv

Accident cu scântei în Giurgiu! Soțul vicepreședintei Curții de Apel București, răsturnat cu bolidul de lux! Testul antidrog, pozitiv

13 mai 2025, 17:40,
Redacția BZI în National

Un accident spectaculos petrecut în centrul municipiului Giurgiu l-a avut în prim-plan pe Aurelian Pencea, patronul celui mai cunoscut restaurant din oraș și soțul vicepreședintei Curții de Apel București.

Bărbatul s-a răsturnat cu un bolid de sute de mii de euro pe strada Trandafirilor, provocând pagube materiale semnificative, dar fără victime omenești.

Soțul vicepreședintei Curții de Apel București, răsturnat cu bolidul de lux

Incidentul s-a petrecut luni, 12 mai, în jurul orei 16:45. Potrivit primelor informații oferite de IPJ Giurgiu, Pencea, în vârstă de 51 de ani, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu două mașini staționate pe partea carosabilă. Impactul a fost atât de puternic încât bolidul de lux s-a răsturnat, atrăgând imediat atenția trecătorilor și a echipajelor de salvare.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost zero, însă surpriza a venit la testul antidrog, unde bărbatul a fost depistat pozitiv. Surse din cadrul anchetei au confirmat prezența benzodiazepinei în organismul lui Aurelian Pencea. Totuși, acesta susține că substanța ar proveni din medicamente prescrise și nu din consum de droguri.

Accidentul nu este lipsit de controverse, având în vedere legăturile sale de familie. Soția lui Aurelian Pencea, vicepreședinta Curții de Apel București, este cunoscută pentru deciziile sale controversate, inclusiv eliberarea unor nume sonore precum Sile Cămătaru și Liviu Dragnea. Mai mult, ginerele său, Cătălin Enescu, cunoscut sub porecla „Uzi”, are antecedente penale pentru trafic internațional de cocaină și a fost condamnat anterior la închisoare cu executare.

IPJ Giurgiu a transmis că cercetările sunt în plină desfășurare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Bolidul de lux răsturnat pe străzile din Giurgiu rămâne un simbol al unui eveniment care ridică multe semne de întrebare, atât despre incidentul rutier, cât și despre legăturile controversate din jurul familiei Pencea.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 septembrie 2026
17 septembrie 2026