Prima pagină » International » Accident feroviar în Egipt! Peste 100 de persoane au fost rănite
Accident feroviar în Egipt! Peste 100 de persoane au fost rănite

Accident feroviar în Egipt! Peste 100 de persoane au fost rănite

18 apr. 2021, 18:16,
în International

Aproape 100 de persoane au fost rănite, după ce un tren de pasageri a deraiat, duminică după-amiază, în apropierea oraşului egiptean Cairo, anunţă echipele de intervenţie, conform agenţiei Associated Press, anunță MEDIAFAX.

Accidentul feroviar a avut loc în zona Banha (Qalyubia), la periferia nordică a oraşului Cairo. Opt vagoane ale unui tren de pasageri au deraiat. Trenul se deplasa pe ruta Cairo-Mansoura.

Cel puţin 97 de persoane au fost rănite în accident, a comunicat Ministerul egiptean al Sănătăţii.

Săptămâna trecută, 15 persoane au fost rănite după deraierea unui tren în provincia egipteană Sharqia.

Pe 25 martie, 18 persoane au murit, iar alte aproximativ 200 au fost rănite după ce două trenuri de pasageri au intrat în coliziune în provincia egipteană Sohag.

Istoric al accidentelor feroviare în Egipt

Astfel de incidente nu sunt o raritate în Egipt. Potrivit datelor oficiale, 1.793 de accidente feroviare s-au petrecut în întreaga ţară doar în anul 2017. În 2018, un tren de călători a deraiat în apropierea oraşului sudic Aswan. Cel puţin şase persoane au fost rănite, iar şeful autorităţii de căi ferate din Egipt a fost concediat.

În acelaşi an, preşedintele Abdel-Fattah el-Sisi a declarat că guvernului îi lipsesc aproximativ 250 de miliarde de lire egiptene (14,1 miliarde de dolari) pentru a moderniza sistemul feroviar deteriorat. Discursul lui El-Sisi venea la o zi după ce un tren de călători s-a ciocnit cu un mărfar, incident în urma căruia s-au stins cel puţin 12 vieţi. Printre victime se afla şi un copil.

Cu un an în urmă, 43 de oameni muriseră după ce două trenuri de călători s-au ciocnit în afara oraşului Alexandria, iar în 2016, cel puţin 51 de persoane au decedat în urma ciocnirii a două trenuri de navetişti, lângă Cairo. Cel mai grav accident feroviar din Egipt rămâne cel din 2002, când peste 300 de oameni au murit în flăcări, într-un tren care făcea legătura între Cairo şi sudul ţării.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iunie 2026
27 iunie 2026