Prima pagină » Local » Accident mortal la limita județului Iași. Două autoturisme au fost implicate – FOTO

Accident mortal la limita județului Iași. Două autoturisme au fost implicate – FOTO

23 feb. 2025, 11:49, 1 ,
Redacția BZI în Local

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier la limita județului Iași. Din primele informații obținute de reporterii BZI, au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost declarat decedat.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de intervenție.

„Stația de pompieri Negrești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea zonei, descarcerarea unei victime, evaluarea și acordarea de prim ajutor persoanelor implicate într-un accident la intrarea în orașul Negrești, dinspre suburbia Parpanița. La intervenție a participat și o ambulanță tip C (terapie intensivă mobilă) aparținând SAJ Vaslui.

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, o persoană fiind găsită încarcerată și politraumatizată. Concomitent cu operațiunile pentru descarcerare au fost începute și manevrele de resuscitare, victima aflându-se în stare de inconștiență. După descarcerare, manevrele de resuscitare au fost continuate în ambulanța pentru terapie intensivă mobilă, însă după mai mult de o oră, medicul a fost nevoit să declare decesul bărbatului în vârstă de 54 de ani.
Celelalte trei persoane au fost evaluate însă nu au necesitat îngrijiri de specialitate.
Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști”, au declarat reprezentanții ISU Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 septembrie 2026
18 septembrie 2026