Prima pagină » Local » Accident rutier grav la limita județului Iași. Sunt persoane încarcerate – UPDATE

Accident rutier grav la limita județului Iași. Sunt persoane încarcerate – UPDATE

06 ian. 2026, 16:59, 5 ,
Redacția BZI în Local

Un accident rutier grav a avut loc marți seară, 6 ianuarie, pe E85, în localitatea Traian, comuna Săbăoani (Neamț), soldându-se cu două victime încarcerate.

UPDATE: ISU Neamț, detalii cu privire la producerea accidentului rutier.

„În această după-amiază, în jurul orei 16:00 a fost anunțat un accident rutier produs pe E 85, în satul Traian din comuna Săbăoani. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane, din care doi copii.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, o autospecială pentru descarcerare grea, o ambulanță SMURD TIM și o ambulanță SMURD EPA), SAJ (două ambulanțe) și IPJ.

Până la sosirea forțelor de intervenție patru persoane erau evacuate din autoturisme iar un copil a fost scos de către participanții la trafic.

În urma impactului, conducătorul unui autoturism a rămas încarcerat Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice, au acționat pentru scoaterea victimei din interiorul autoturismului. Bărbatul, în stare de inconștiență a fost preluat de echipajul SMURD TIM care a început manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul în vârstă de 41 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SMURD TIM declarând decesul acestuia.

O femeie în vârstă de 37 de ani și doi copii (în vârstă de 3 și 9 ani) au necesitat îngrijiri medicale. Aceștia au fost preluați de un echipaj de la SAJ și ulterior transportați la spital.

Celelalte două persoane implicate în accident, o femeie de 47 de ani și un bărbat de 51 de ani, cu traumatisme la nivelul toracelui și membrelor superioare, au fost preluate de la echipajele SMURD și SAJ și transportate la CPU Roman.

Concomitent cu misiunea pentru descarcerarea victimei s-a acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de circulație.

De asemenea s-a intervenit și pentru curățarea carosabilului și pentru îndepărtarea autoturismului de pe partea carosabilă.

Până la sosirea forțelor de intervenție, participanții la trafic au scos dintr-un autoturism un copil în vârstă de 9 ani.

Plt. Smochină Dragoș. pompier și paramedic la Detașamentul de pompieri Roman, se afla în trafic la câteva mașini distanță de cele două implicate în accident. Fără să ezite s-a îndreptat către locul evenimentului.

Ca și cum s-ar fi aflat la intervenție Dragoș a evaluat situația și a constatat că într-un autoturism, ce se afla în afara părții carosabile, s-au aflat două persoane care s-au autoevacuat.

În celălalt autoturism, pe bancheta din spatele conducătorului auto (care era încarcerat) se afla un copil blocat. Ajutat de încă o persoană a scos copilul din autoturism. Copilul, conștient și cooperant, a fost evaluat după care a fost așezat într-o poziție stabilă. A fost asistat permanent până a ajuns un echipaj SMURD care l-a preluat pentru îngrijiri medicale.

După ce a predat copilul echipajului SMURD, Dragoș a prezentat comandantului intervenției date despre eveniment.

Dragoș este pompier și paramedic la Detașamentul de pompieri Roman din anul 2018 după ce a absolvit Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă din Boldești.

Felicitări Dragoș pentru atitudine și dragoste față de comunitate!”, transmite ISU Neamț,

Potrivit primelor informații obținute de reporterii BZI, două vehicule au fost implicate în impact, iar ambii șoferi au rămas prinși între fiarele contorsionate.

„Eveniment rutier în Roman – E85. Două autoturisme implicate, două victime încarcerate – trafic blocat pe ambele sensuri”,a transmis IPJ Neamţ.

Unul dintre conducători este în stare de inconștiență, iar echipajele de intervenție lucrează pentru salvarea victimelor.

„În aceste momente forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman intervin la un accident rutier produs în satul Traian din comuna Săbăoani.

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme”, a transmis ISU Neamţ.

IPJ Neamț a anunțat că traficul este blocat pe ambele sensuri, fiind necesare rute alternative până la degajarea drumului, estimată în jurul orei 17:00.

Revenim cu detalii!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 prin Programul TEZAUR. Acesta va fi reluat pe 12 ianuarie 2026, iar prima ediție din 2026 a titlurilor de stat FIDELIS este programată să înceapă pe 16 ianuarie 2026. Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 Statul nu intenționează să facă pauză […]
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor
Comentarii
  • “Liber colegi” ? da …. , liber poți să-i dai
    Poți să scrii și mesaje pe telefon în timpul aceste ….

  • CONDUCĂTOR AUTO

    Idiotismul pe această șosea este împins de foarte mulți participanți in traficul rutier spre extrem. Tot felul de giugiumeți, flash-uri că nu suportă el să fie participant normal in traficul rutier, depășiri foarte periculoase, viteză, înjurături si tot felul de astfel de mizerii. Soluția: poliție rutieră cât mai multă, mașini civile de poliție cât mai multe, camere video pt depistarea și calcularea vitezei cât mai multe, calcularea și anularea punctelor de permis la 3 ani și să vezi cum îi potolești pe prostani! Numai la Podu Iloaiei dacă vrei, la câți idioți sunt si depășesc pe acostamentul din dreapta, dacă se vrea, aduci sume colosale la bugetul de stat. Pui o mașină de poliție civilă să circule printre ceilalți participanți in trafic si filmezi din față și spate pe toți idioții care depășesc pe acostamentul din dreapta. Și nu îi oprești atunci, îi lași să meargă, pt ca giugiumeții se anunță prin stațiile lor de rahat, sau aplicații pe telefon. Le trimiteți ulterior amenzile acasă prin poștă. Simplu ca bună ziua! Nici lu Bolojan nu o să îi vină să creadă câți bani vin la buget! Pentru că a dispărut civilizația in traficul rutier.

  • Șofer corect

    Da e bună ideea cu mașinile de poliție civile. Da nu știu cum naiba de un bou ca Opinca și altul ca Roșu nu fac laivuri cu șoferii indisciplinați în trafic dar în schimb încurajează indisciplina în trafic făcând postări cretinoide unde caută vinovați pe la poliție și pe la drumuri. Din cauza unor cretini ca Opinca și Roșu care încurajează șoferii să încalce legea sunt accidente peste accidente .

    • CONDUCĂTOR AUTO

      Nesemnificativ! Atât pot ei. Nimic altceva. Ideea este că trebuie făcut ceva acolo pentru a se preveni moartea si nenorocirile!

      • șofer corect

        Da, controale, camere de luat vederi , amenzi și ridicări de permise. Să vină iarăși la examinare . Atunci se vor potoli. Până atunci oricare din noi care circulă corect poate fi victima unui nenorocit din ăsta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 ianuarie 2026
09 ianuarie 2026