Duminică, 4 iulie, a avut loc un accident rutier în comuna Ciurea, din județul Iași. Din primele informații obținute de reporterii BZI, sunt implicate două autoturisme.
Cauza accidentului rutier este neacordarea de prioritate. Sunt implicate un autoturism marca Hyundai și o Dacia Logan MCV. Cel din urmă nu circula regulamentar.
Astfel, vinovat de producerea accidentului este autoturismul Dacia Logan MCV. Cele două drumuri au același regim de circulație, prioritate având autoturismul marca Hyundai.
UPDATE: „Accident rutier în localitatea Ciurea, cătun Juvăţ, între 2 autoturisme soldat cu 8 victime, 3 adulţi şi 5 copii. O fetiţă de 12 ani cu traumatism cranio-cerebral a fost dirijată cu echipaj SMURD -Terapie Intensivă Mobilă la Unitate de Primire Urgențe neurochirurgie.
– 3 copii cu vârste între 6 şi 16 ani dirijate la UPU Spital Copii. Contuzii şi traumatisme minore.
– 2 adulţi ( mama şi tatăl) cu fracturi şi contuzii dirijaţi la UPU Spital Sf. Spiridon.
– un adult a refuzat transportul la spital.
– un copil de 14 ani a rămas la domiciliu, părinţii refuzând transportul la spital.
Toţi pacienţii transportaţi la spital sunt conştienţi, stabili hemodinamic şi respirator. Au fost la intervenţie un echipaj SMURD – Terapie Intensivă Mobilă, 2 echipaje SMURD Echipaj de Prim Ajutor şi o Autospecială pentru Transport Personal și Victime Multiple.”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu.
UPDATE: Accidentul s-a soldat cu 8 victime din cele două autoturisme ( 1 autoturism era de 7 locuri cu 7 ocupanți, iar celălalt doar cu șofer). Din cele 8 victime, 5 sunt copii. La spital au fost transportați 2 adulți ( la Unitatea de Primire Urgențe) și 4 copii ( 3 la Spitalul de Copii „Sf. Maria” Iași și 1 la Spitalul de Neurochirurgie Iași) cu diverse politraumatisme prin accident rutier.
UPDATE: Potrivit ISUJ Iași, în urma accidentului au rezultat șase victime, dintre care 2 adulți și 4 copii. Intervin două echipaje de prim ajutor, de la Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Iași, o Terapie Intensivă mobilă și o Autospecială pentru Transport Personal și Victime Multiple, cu 10 subofițeri și 2 cadre medicale.
La fața locului se află trei echipaje SMURD, Poliția locală, Poliția rutieră și experții criminaliști.
În urma accidentului rutier au rezultat 7 victime. Șoferul autoturismului marca Hyundai consumase băuturi alcoolice, având o alcoolemie de 0,35 alcool pur în aerul expirat. În schimb, șoferul care conducea autoturismul Dacia Logan MCV a avut alcoolemie 0.
Revenim cu detalii