În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier în județul Iași. Din primele informații obținute de reporterii BZI, se pare că două autoturisme, în care se aflau 8 persoane, au intrat în coliziune la Ruginoasa.
UPDATE 2: Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, a transmis detalii despre starea victimelor implicate în accidentul rutier.
„În accidentul de la Ruginiasa au fost 4 victime, 3 adulți și un minor de 2 ani. Au fost trimise EPa Pașcani și de la SAJ un echipaj B1 și unul B2. Copilul a suferit un traumatism cranio cerebral cu pierderea cunoștinței și a fost dirijat la Pediatrie. O victimă, un șofer dirijat la CPU Pașcani, o victimă a refuzat transportul la spital, iar celălalt șofer a suferit o contuzie toraco abdominală și a fost dirijat la CPU Paşcani”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
UPDATE: Cauza producerii accidentului se datorează unei depășiri neregulamentare.
„În seara zilei de 16 iulie 2023, ora 20.00, poliția a fost sesizată despre faptul că pe DN 28A, la ieșirea din localitatea Ruginoasă către mun. Iași, a avut loc un accident rutier, respectiv o coliziune frontală între două autoturisme, pe fondul unei depășiri neregulamentare.
În urma impactului 3 persoane au suferit leziuni, fiind solicitată ambulanţă pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Iași.
Știre inițială: Din persoanele implicate în evenimentul rutier, 3 au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului intervine o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor calificat, cât și, un echipaj de prim ajutor calificat, iar din cadrul SAJ Iași, două ambulanțe.
Momentan nu se cunoaște cauza producerii accidentului.
„Accident rutier produs în loc. /com. Ruginoasa, pe DN 28. Din primele informații sunt două autoturisme, cu opt persoane implicate, dintre care trei persoane au nevoie de îngrijiri medicale, acestea fiind conștiente și neîncarcerate.
La locul solicitării se deplasează o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor calificat, cât și, un echipaj de prim ajutor calificat, iar din cadrul SAJ Iași, două ambulanțe”, au transmis reprezentanții ISU Iași.
Revenim cu detalii!
Sursa foto Radar Iași