Prima pagină » Local » Accident rutier în judeţul Iaşi. Două persoane au fost rănite – EXCLUSIV, FOTO, VIDEO

Accident rutier în judeţul Iaşi. Două persoane au fost rănite – EXCLUSIV, FOTO, VIDEO

12 aug. 2022, 14:29,
în Local

În urmă cu puţin timp s-a produs un accident rutier la Iaşi. Din primele informaţii deţinute de reporterii BZI, incidentul auto a avut loc la intrarea în Podu Iloaiei.

UPDATE: Una dintre victimele implicate în accident, o femeie, a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, pentru mai multe investigații. Aceasta este policontuzionată, în curs de stabilizare, evaluată clinic, imagistic și biologic în aceste momente de către medici.

De altfel, încă o femeie, cu răni ușoare, despre care reporterii BZI au obținut informația că s-ar fi aflat la volanul unuia dintre autovehicule, a fost transportată la UPU de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, secția Neurochirurgie. De asemenea, îi sunt prelevate probe de sânge pentru a se putea stabili alcoolemia, deși la locul accidentului, în urma testării cu etilotestul, rezultatul a fost negativ.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Două autoturisme au fost implicate și două persoane au fost rănite. Conform autorităţilor, acestea nu sunt încarcerate.

La faţa locului se deplasează un echipaj medical şi poliţiştii rutieri.

Circulația autovehiculelor se desfășoară cu greu, pe o singură bandă.

Vă aducem aminte că accidentul s-a produs în același loc ca cel prezentat în edițiile trecute, mai exact în data de 1 august, în jurul orei 20.00. În urma tragicului accident, soția unui avocat din Iași s-a stins, iar copiii, nepoții și ginerele bărbatului au ajuns la spital.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 august 2026
24 august 2026