Prima pagină » Local » Accident rutier între un autoturism și o motocicletă, în comuna Costești
Accident rutier între un autoturism și o motocicletă, în comuna Costești

Accident rutier între un autoturism și o motocicletă, în comuna Costești

24 iul. 2026, 16:03, 1 ,
Redacția BZI în Local

În data de 24 iulie 2026, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași, a fost anunțată producerea unui accident rutier în satul Costești, comuna Costești, în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că în accident a fost implicată o motocicletă pe care se aflau doi ocupanți. Ambele victime sunt asistate medical la fața locului de către echipajele medicale.

Pompierii asigură măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și siguranța zonei de intervenție, în timp ce echipajele medicale evaluează starea victimelor și acordă îngrijirile necesare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Comentarii
  • Ce tare, nu ați mai pus titlul cu „la Iași”, ați pus titlul cu locația exactă unde s-a întâmplat accidentul, în sfârșit nu mai mințiți cititorii, felicitări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 august 2026
01 august 2026