Prima pagină » Local » Accident rutier la Șipote. Un autoturism în care se aflau 5 persoane s-a răsturnat – UPDATE
Accident rutier la Șipote. Un autoturism în care se aflau 5 persoane s-a răsturnat - UPDATE

Accident rutier la Șipote. Un autoturism în care se aflau 5 persoane s-a răsturnat – UPDATE

20 dec. 2024, 08:06, 1 ,
în Local

În urmă cu puțin timp s-a produs un accident rutier pe raza localității Hălceni, comuna Șipote. Un autoturism în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat.

UPDATE: Un tânăr din satul Doina, comuna Răuseni, și-a pierdut viața.

„În noaptea de 19 spre 20 decembrie, în jurul orei 01:00, un grav accident rutier a avut loc pe DJ 282, în comuna Șipote, județul Iași. Un tânăr de 20 de ani, din satul Doina, comuna Răuseni, județul Botoșani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Vehiculul a ieșit de pe carosabil, a intrat într-un șanț și s-a răsturnat.

În urma impactului, șoferul a decedat pe loc, iar alte trei persoane aflate în autoturism au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească împrejurările exacte ale tragediei”, a transmis IPJ Iași.

Știre inițială

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție.

Una dintre victime este inconștientă, iar medicii aplica manevrele de resuscitare.

Nu se cunoaște cauza exactă a producerii accidentului.

„Misiune de asigurare măsuri specifice la un accident rutier produs pe DJ 282 pe raza localității Hălceni, com. Şipote. Este vorba de un autoturism răsturnat, 5 persoane implicate. Persoanele sunt conştiente, neîncarcerate, se deplasează o autospecială pentru intervenție şi descarcerare, un echipaj de prim ajutor calificat şi o ambulanță Smurd de Terapie Intensivă Mobilă de la Detaşamentul 1 de Pompieri Iaşi şi un echipaj tip B de la SAJ.

La ajungerea echipajelor de pompieri la locul intervenţiei, s-a constatat că în urma accidentului au rezultat patru victime neîncarcerate, cu politraumatisme, din care una era inconştientă, procedându-se la executarea manevrelor de resuscitare”, a menționat ISU Iași.

Recomandări pentru circulația în siguranță, în condiții de ceață

Având în vedere faptul că în prezent, pe mai multe artere rutiere din județul Iași, se circulă în condiţii de ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii, polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu viteză adaptată condițiilor meteo-rutiere și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.

Pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, facem câteva recomandări conducătorilor auto, privind circulaţia în condiţii de ceaţă:

– Să folosească corespunzător luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;
– Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
– Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;
– Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
– Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.

Totodată, înainte de a pleca la drum, le este  recomandat șoferilor să se intereseze despre starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, verificând informații actualizate despre situația traficului, pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. Două persoane au fost rănite, iar autoritățile analizează invocarea Articolului 4 al Alianței. O dronă rusească prăbușită la Galați a provocat primele reacții oficiale ale NATO după ce un bloc de locuințe din România a fost […]
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 iunie 2026
02 iunie 2026