În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în dispeceratul integrat ISU-SMURD-SA J Iași a fost anunțată producerea unui accident rutier între două autoturisme, pe podul DN 15B, la limita dintre localitatea Cristești, județul Iași, și localitatea Timișești, județul Neamț. În eveniment au fost implicate trei persoane, dintre care una a rămas încarcerată. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o autospecială pentru transportul victimelor multiple și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, cu un total de 13 militari. În sprijin au intervenit și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, dintre care unul cu medic.
Din județul Neamț au fost alocate o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț și un echipaj SAJ.
La sosirea forțelor de intervenție din județul Iași, persoana încarcerată fusese extrasă de către echipajul din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț, toate victimele fiind preluate și asistate medical de către echipajele Serviciului de Ambulanță Județean.
Cele trei victime au fost transportate la spital:
* un bărbat în vârstă de 54 de ani, politraumatizat, persoana încarcerată, a fost preluat de un echipaj SAJ;
* un bărbat de 78 de ani, cu traumatisme ușoare, a fost preluat de un echipaj SAJ;
* o femeie de 76 de ani, cu traumatisme ușoare, a fost preluată de echipajul EPA Pașcani.
Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, pentru eliminarea riscului producerii unui incendiu sau a altor situații care puteau pune în pericol participanții la trafic și echipele de intervenție.
Recomandăm conducătorilor auto să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și trafic, să păstreze distanța regulamentară între autovehicule și să manifeste prudență sporită în zonele cu trafic intens sau carosabil umed. De asemenea, purtarea centurii de siguranță și evitarea oboselii la volan pot reduce semnificativ riscul producerii accidentelor rutiere.
Cazul a rămas în atenția autorităților pentru cercetări.
Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”.
În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului.