Accident șocant în București! O femeie a intrat într-un copac în timp ce dădea proba practică a examenului auto! Femeia în vârstă de 41 de ani, care se afla în timpul examenului pentru obținerea permisului, a pierdut controlul volanului, a lovit un copac și din impactul devastator a fost proiectată în alte trei autovehicule parcate. Atât conducătoarea auto, cât și examinatorul au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. Ancheta se află în desfășurare.
Accident șocant în București!
Un accident șocant a avut loc îm București, chiar în timpul examenului auto. O femeie aflată în examen a pierdut controlul mașinii de școală și a provocat un accident, după ce ar fi încurcat frâna cu accelerația. Incidentul s-a produs în zona Pantelimon, pe Șoseaua Gării Cățelu, din Sectorul 3 al Capitalei. Polițista examinatoare nu a mai avut timp să intervină pentru a evita impactul.
Conform Brigăzii Rutiere, femeia, în vârstă de 41 de ani, se afla în timpul probei practice și conducea un autoturism destinat instruirii auto. La un moment dat, aceasta a pierdut controlul direcției, a lovit un copac, iar din impact mașina a fost proiectată în alte trei autoturisme parcate. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără persoane rănite. Femeia și polițista examinatoare au fost îndrumate către Biroul Accidente Ușoare pentru soluționarea evenimentului, precizează asingorj.ro.
O femeie a murit după ce a intrat cu mașina în copac
O femeie de 69 de ani, pasager într-o mașină, a murit într-un accident rutier devastator. Șoferița în vârstă de 62 de ani din comuna Rast se deplasa cu autoturismul către Băilești. La un moment dat, din motive care vor fi clarificate de anchetatori, femeia a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit cu mașina de un copac. Impactul a fost mortal pentru femeia din dreapta, care a murit pe loc.
Femeia de la volan a suferit răni grave și a fost transportată la spital. Starea medicală a conducătoarei auto nu a permis efectuarea testării cu alcooltestul la fața locului și vor fi prelevate probe biologice pentru determinarea unei eventuale alcoolemii. Oamenii legii au întocmit un dosar penal care vizează infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Anchetatorii vor stabili și cauzele care au dus la producerea accidentului rutier.
Un alt accident devastator a avut loc în Mehedinți. Un copil a murit în urma impactului violent între un autoturism și un autotren. Copilul a murit pe loc, iar alte trei persoane au suferit răni grave și se află în stare critică. Mașina în care se aflau victimele era înmatriculată în Grecia. Un cetățean bulgar de 42 de ani a intrat cu mașina pe contrasens și s-a izbit de un ansamblu de autovehicule, condus de un bărbat cu vârsta de 57 de ani, tot cetățean bulgar, precizează mediafax.ro.
„În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 42 de ani și a celor patru pasageri, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Mehedinți.
Un accident a avut loc și în București, chiar în timpul examenului auto. Femeia care susținea proba practică pentru obținerea permisului a încurcat frâna cu accelerația, a lovit un copac și trei autoturisme. Polițista examinaoare nu a avut timp să reacționeze. Din fericire, nu au existat victime. Ancheta se află în desfășurare.